Sfântul Cuvios Irodion a fost cinstit la Mănăstirea Lainici, unde se află moaştele sale

Credincioşii din Oltenia şi împrejurimi au participat marţi la sărbătoarea Sfântului Cuvios Irodion de la Mănăstirea Lainici, unde se află moaştele sale.

Sfânta Liturghie de hram a fost oficiată de patru ierarhi ai Bisericii noastre: IPS Irineu al Olteniei, IPS Varsanufie al Râmnicului, PS Nicodim al Severinului şi Strehaiei, precum şi PS Sebastian al Slatinei şi Romanaţilor.

În cuvântul său, Mitropolitul Irineu a vorbit despre Sfântul Cuvios Irodion, pe care l-a numit „făcător de minuni și Luceafăr al Olteniei”.

„Sfântul a fost învrednicit de Mântuitorul Iisus Hristos să fie cu adevărat părinte al părinților, învățător al celor care aveau trebuință de sfaturi duhovnicești și îndrumător atât în viața călugărească, cât și în viața credincioșilor. Dumnezeu întotdeauna este minunat întru sfinții Săi”.

„Îi preamărește pe pământ și în ceruri, pentru că ei au lăsat totul și au urmat Mântuitorului Iisus Hristos, s-au lepădat de grijile lumești, au scos din sufletul și din mintea lor gândurile rele și și-au pecetluit mintea cu rugăciunea neîncetată”.

Sfântul Irodion”, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa, „este un model de sfințenie, model de viață duhovnicească pentru toți oamenii”.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Psaltic al Catedralei mitropolitane din Craiova.

Cu ocazia hramului Mănăstirii Lainici s-a întrunit şi Sinodul Mitropoliei Olteniei, prezidat de Mitropolitul Irineu.

Foto credit: Mitropolia Olteniei

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente