Sfântul Cuvios Ioan Damaschin este sărbătorit în Biserica Ortodoxă Română la 4 decembrie.
Sfântul Ioan Damaschin s-a născut în Damasc, Siria, în a doua parte a secolului al VII-lea, dintr-o familie nobilă și bogată, cu funcții în administrația fiscală a Siriei. Bunicul său, Mansur, avusese un rol istoric nefericit, acela de a trata capitularea Damascului în mâinile arabilor, la 4 septembrie 635. Tatăl său, Serghie (cu numele arab: Sargun ben-Mansur), a fost consilierul apropiat al califilor Mo-awia (660-680) și Abd-el Melik. I-a dat fiului său Ioan o educație aleasă. Ioan ocupă dregătoria tatălui său, după moartea acestuia, în 690, până în 718, când califul Omar al II-lea pornește o politică anticreștină. Acesta este momentul în care Ioan Damaschin își împarte averea la săraci, își eliberează sclavii și se retrage împreună cu fratele lui adoptiv, Cosma, în Mănăstirea „Sfântul Sava” din Palestina, unde va rămâne până la sfârșitul vieții. Este hirotonit preot și va sluji în Biserica Învierii din Ierusalim.
După anul 726, când Leon Isaurul (717-740) a publicat edictul iconoclast, Ioan Damaschin a devenit un atacant activ al ereziei, scriind trei tratate și a luat parte și la sinodul anti-iconoclast al episcopilor orientali. A fost cunoscut, mai ales de către teologii secolului al XI-lea, și ca imnograf și melod, datorită imnelor compuse de el care s-au răspândit în toată lumea creștină.
A murit la Mănăstirea „Sfântul Sava”, în anul 749, unde se află și azi chilia și mormântul său, iar opera sa este bogată și foarte variată. Conține tratate filosofice, dogmatice, polemice, exegetice, morale, ascetice, omiletice și imnologie. Lucrarea sa fundamentală este „Izvorul Cunoștinței” în trei părți: Dialectica sau Logica, Despre erezii. Dogmatica rămâne până în zilele noastre un text de referință pentru înțelegerea dogmei creștine.
