Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou sărbătorit la Liege

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou a fost sărbătorit nu doar de românii din ţara, ci si de cei din diaspora. Printre parohiile româneşti care îl au pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou ca şi ocrotitor se numără şi Parohia din Liege, Belgia, după cum ne-a transmis Mihail Andreescu.

Această parohie mică dar cu oameni inimoşi, există de un sfert de secol, iar anul trecut (2013), în apropierea sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie, a fost achiziţionat cu mari eforturi şi prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, un lăcaş de cult pe care în perioada ce a trecut a fost transformat în biserică ortodoxă. După cum ne spune Părintele Ştefan Barbu, parohul bisericii de mai bine de cinci ani şi Doctorand la KU Leuven, anul acesta sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie are o semnificaţie cu atât mai profundă pentru enoriaşii parohiei, cu cât este primul hram săvârşit în acest nou lăcaş de cult.

„Nu a fost deloc uşor să reuşeşti să găseşti un spaţiu adecvat pentru o casă a lui Dumnezeu, să o cumperi, şi să o şi renovezi în condiţiile în care comunitatea noastră este relativ mică şi cu resurse foarte limitate. Însă rugăciunile către Maica Domnului şi către Sfântul Dimitrie Basarabov ne-au întărit şi ne-au descoperit oameni dornici să se jertfească şi să ajute”, a mărturisit părintele, el însuşi hirotonit în urmă cu 11 ani de ziua Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Biserica a fost de curând înfrumuseţată cu o catapeteasmă sculptată în lemn, achiziţionată şi cu ajutorul Departamentului Pentru Românii de Pretutindeni al Ministerului Afecerilor Externe.

La Taina Sfântului Maslu organizată sâmbătă seara, 25 Octombrie, precum şi la Sfânta Liturghie de duminică 26 octombrie s-au alăturat românilor ortodocşi din Liege enoriaşi ai altor parohii româneşti atât din Belgia cât şi din Olanda precum şi preoţi ortodocşi din alte Biserici surori. Printre participanţi am remarcat şi pe E.S. Dl. Ştefan Tinca, Ambasadorul României în Belgia. Ca la fiecare mare sărbătoare, după Sfânta Liturghie toţi cei prezenţi au fost invitaţi la o agapă festivă unde mâncărurile tradiţionale romaneşti pregătite de doamnele parohiei au încântat simţurile şi au redeşteptat amintiri plăcute.

Comentarii Facebook


Știri recente