Episcopul vicar Timotei Prahoveanul al Arhiepiscopiei Bucureștilor a sfințit duminică Biserica „Izvorul Tămăduirii” din satul Roșu, comuna Chiajna, județul Ilfov.
În predica rostită la Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a subliniat că „dincolo de arătarea Mântuitorului și de încredințarea învierii, Toma ne-a vindecat pe noi toți de îndoială”.
Sfântul Apostol Toma este cel care „a pus mâinile în locul nostru, pe semnul cuielor și al rănilor Mântuitorului”.
„Etichetat în fel și chip, numit necredincios, deși nu era, Toma și-a pus întrebări așa cum își pun întotdeauna oamenii. Și noi adeseori avem umbre sau chiar poticneli de îndoială și noi ne întrebăm și mintea noastră care încearcă, zic unii, să filozofeze, se așază prea departe de lucrarea Harului și nu înțelege nici taina învierii, nici lucrarea lui Dumnezeu în viața noastră și în viața altora”, a explicat Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
„Toma nu a fost necredincios, era un om cu propriile lui întrebări. Un om aflat la răscruce, așa cum ne spune cineva că îndoiala nu este păcat, ea se află undeva la o răscruce de drumuri către credință, respectiv către necredință. Depinde de noi pe ce drum mergem căutându-L pe Dumnezeu sau împotmolindu-ne în propriile noastre întrebări și în întunericul care este tot mai răspândit”.
Din soborul care a participat la sfințirea bisericii au făcut parte Preoții consilieri patriarhali Liviu Nechita, Ciprian Ion Ioniţă şi Adrian Agachi; Părintele vicar eparhial Costel Burlacu al Arhiepiscopiei Bucureștilor; Protopopul Ioan Bondar; Preotul paroh Ioan‑Alexandru Ciucă, Părintele Ion Ciucă (pensionar) și alți preoți și diaconi, conform Ziarului Lumina.
Ctitori și binefăcători
Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a oferit diplome și distincții de vrednicie din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel celor care au contribuit la restaurarea lăcașului de cult.
Părintele paroh Ioan‑Alexandru Ciucă și preotul pensionar Ion Ciucă au primit Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pentru clerici. Preoții coslujitori Bogdan‑Mihail Mărcuceanu și Petrișor‑Emanuel Simion au primit rangul de iconom. Prezbiterei Năstaca Ciucă i‑a fost oferit Ordinul „Crucea Maria Brâncoveanu”, iar Consiliului local al comunei Chiajna Ordinul „Sfinții Martiri Brâncoveni” pentru mireni.
Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pentru mireni a fost oferit familiilor Leucia și Alexandru Pițigoi, Ștefan Bancu și Dina Gheorghe, respectiv Elena și Lucian Zmaranda. Elena Ionescu și Gheorghe Alecu au primit post‑mortem Diploma omagială a Anului 2024 cu medalie comemorativă.
Distincția de vrednicie cu chipul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, a fost acordată Consiliului parohial, iar Distincția de vrednicie cu chipul Maicii Domnului a fost oferită Comitetului parohial.
Biserica „Izvorul Tămăduirii” din satul Roșu a fost ctitorită în urmă cu două secole. În ultimii 30 de ani au fost desfășurate mai multe lucrări de reamenajare și restaurare a întregului ansamblu parohial.
Lăcașul de cult a a fost mărit prin construirea unui pridvor, au fost executate lucrări de tencuire interioară și exterioară, au fost refăcute pictura și instalația electrică și a fost montat un nou mobilier din stejar. În acest an, pardoseala din lemn a Sfântului Altar a fost înlocuită cu una din marmură și a fost realizată o nouă Sfântă Masă.
Foto credit: Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru