Sfântul Apostol Andrei sărbătorit la Stockholm

Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord şi-a sărbătorit astăzi, 30 noiembrie 2014, ocrotitorul, pe Sfântul Apostol Andrei. În Paraclisul Centrului eparhial din Stockholm, Preasfinţitul Episcop Macarie al Europei de Nord, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi din cadrul eparhiei, a slujit în ajunul sărbătorii Taina Sfântului Maslu şi Privegherea, după cum informează www.episcopiascandinavia.se

Dimineaţă s-au săvârşit slujba Ceasurilor, Acatistele Sfântului Apostol Andrei şi Sfântului Ierarh Andrei Şaguna şi Sfânta Liturghie. Cu acest prilej, au fost scoase spre închinare părticele din moaştele Sfântului Apostol Andrei şi ale Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, aflate în patrimoniul sacru al Paraclisului Episcopal. În cadrul slujbei au fost sfinţite icoanele relicvar ale Sfinţilor Mucenici Longhin Sutaşul şi Teodor Tiron şi ale Sfintelor Muceniţe Ecaterina din Alexandria şi Sabina Romana.

Ierarhul a adus mulţumiri tuturor celor care au contribuit la realizarea icoanei in tehnica vitraliu, de la Centrul eparhial din Stockholm, în care sunt reprezentaţi Sfântul Apostol Andrei şi Sfinţii Voievozi Români Constantin Brâncoveanu cu cei patru fii şi Sfetnicul Ianache, Ştefan cel Mare al Moldovei şi Neagoe Basarab al Ţării Româneşti, Ocrotitorii Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. Icoana de mari dimensiuni a fost lucrată de artiştii români din Stockholm, Constanţiu Mara şi Sorin Irimia.

În cuvântul de învăţătură, Episcopul Europei de Nord s-a referit la chemarea la apostolat a celui dintâi chemat, a Sfântului Andrei din Betsaida Galileei care ne găseşte şi ne cheamă şi pe noi cei de astăzi, întru chemarea Marelui Păstor al Bisericii, găsindu-ne aşa cum l-a găsit odinioară pe fratele său Petru, pe care l-a adus la Hristos, prin cuvintele: „Am găsit pe Mesia, care se tâlcuieşte Hristos!” (Ioan I, 41). Astfel, Sfântul Andrei este îndrumătorul fiecărui arhiereu şi preot care face apostolat, cât şi ocrotitorul fiecăruia dintre credincioşii care-l ascultă, a mai spus ierarhul românilor din Scandinavia.

La Sfânta Liturghie Preasfinţitul Părinte Macarie l-a hirotesit întru duhovnic pe tânărul preot Andrei-Ovidiu Sofa pe seama credincioşilor parohiei româneşti din oraşul Tromsø, Norvegia. Ierarhul i-a felicitat pe numeroşii credincioşi prezenţi la slujbă, de toate vârstele, care poartă numele Sfântului Apostol Andrei, mulţi dintre ei îmbrăcaţi în portul tradiţional românesc, îndemnându-i pe toţi să lucreze pentru mântuire.

Comentarii Facebook


Știri recente