Sfântul Antonie cel Mare, serbat la Mănăstirea Piatra Tăieturii

Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit vineri, 17 ianuarie 2014, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Piatra Tăieturii din județul Suceava, informează „Ziarul Lumina”.

De dimineață, ierarhul a fost întâmpinat de soborul slujitorilor și de pelerinii prezenți la acest moment de sărbătoare, Sfântul Antonie cel Mare fiind unul din ocrotitorii așezării monahale. Ziua de 17 ianuarie este deosebită și datorită faptului că părintele stareț Antonie Brehuescu își serbează onomastica. „După 1989 am participat în fiecare an la slujba Sfintei Liturghii. Ceea ce se poate remarca este că în ultimii 25 de ani s-a construit un întreg complex de clădiri: două biserici, un paraclis de iarnă și o biserică de vară, s-a făcut un arhondaric cu bucătărie și recent o altă clădire pentru oaspeți, cu două etaje. Părintele Antonie Brehuescu are foarte mulți prieteni, donatori, ctitori, care an de an vin să îl felicite la sărbătoarea Sfântului Antonie, dar și să participe la Sfânta Liturghie. La invitația părintelui stareț, IPS Arhiepiscop Pimen a onorat cu prezența Înaltpreasfinției Sale, participând la Priveghere. În cuvântul de învățătură, ierarhul nostru a amintit despre viața, minunile și faptele Sfântului Antonie. Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a remarcat că „fiecare creștin, pentru a putea birui ispitele care vin de la vrăjmaș, trebuie să se smerească, să se roage și să ceară întotdeauna ajutorul lui Dumnezeu”. Sfânta Liturghie a fost urmată de o agapă frățească organizată de părintele stareț. La slujba aceasta a participat un cor bărbătesc din zona Cernăuților care a împodobit prin cântările liturgice Sfânta Liturghie”, a relatat pr. Aurel Goraș, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc.

Mănăstirea Piatra Tăieturii se află la 24 de kilometri de Vatra Dornei, pe drumul ce duce în Munții Călimani. De aici se pot vedea toți munții Bucovinei, aceasta explicând numărul mare de pelerini care pășesc spre această vatră monahală. La poarta de jos a mănăstirii a fost ridicată o troiță în cinstea Sfântului Antonie cel Mare. De asemenea, la baza stâncii din vârful Muntelui Piatra Tăieturii se află o peșteră pictată și sfințită în cinstea Sfântului Antonie cel Mare.

Comentarii Facebook


Știri recente