Sfânta Teodora de la Sihla cinstită în Basarabia

La 7 august, ziua prăznuirii Sfintei Teodora de la Sihla, Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, a oficiat, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la mănăstirea „Sfânta Teodora de la Sihla și Sfântul Teodor Tiron” din satul Ulmu, raionul Ialoveni cu ocazia sărbătoririi a unuia din cele două hramuri ale acestui așezământ monahal.

După Sfânta Slujbă, Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei a rostit un cuvânt de învățătură, în care s-a referit la viața Cuvioasei Teodora și la rolul sfinților în viața creștină.

Între altele, Înaltpreasfințitul Petru, a spus: „Sfânta Teodora răspunzând unei chemări tainice s-a retras în pustie pentru a fi aproape de Dumnezeu. Prin post sever, multe metanii și rugăciune curată ea a dobândit daruri alese de la Dumnezeu, încât atunci când se ruga i se lumina fața și se ridica cu trupul de la pământ, iar pe cei doi frați de la Mănăstirea Shăstria, care au găsit-o la peștera ei, sfânta i-a chemat pe nume. Prin nevoințe îndelungate ea a biruit pe demoni și a dobândit darul facerii de minuni. Atunci când a venit timpul să treacă la Domnul, prin rânduială de Sus a fost descoperită viețuitorilor de la mănăstirea Sihăstria. Și după rânduiala dreaptă s-a mărturisit, s-a împărtășit cu Sfintele Taine apoi a adormit în Domnul. Trupul sfintei a fost înzestrat de Dumnezeu cu neputrezire și darul facerii de minuni, încât mulă lume a primit de la sfânta alinare și vindecare trupului și sfântului”.

„Prin viața sa plină de sfințenie, Sfânta Teodora a câștigat un loc aparte printre aleșii lui Dumnezeu. Ea ne-a arătat și nouă că dacă facem voia lui Dumnezeu, câștigăm Împărăția Cerurilor. Sfânta Teodora este de un neam cu noi. A trăit o perioadă în părțile Ismailului. Prin viața ei curată n-a arătat și nouă cum să aflăm trecere în fața lui Dumnezeu. În acest sens, sfinții sunt pentru noi învățători. De la ei învățăm cum să ne pregătim pentru viața veșnică. De la ei învățăm că dacă au reușit ei, și noi putem ajunge până la vrednicia îngerească”, a mai spus Înaltpreasfințitul Mitropolit și Exarh Petru.

După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Petru a avut o întrevedere cu domnul Tudor Coșleț, ex-primarul satului Ulmu, ctitorul mănăstirii de la Ulmu. Domnul Coșleț i-a prezentat Întâistătătorului Mitropoliei Basarabiei un model de proiect al bisericii mari a mănăstirii de la Ulmu. Domnul Tudor Coșleț este deținătorul decorației patriarhale „Ordinul Sanctus Stephanus Magnus”, distincție bisericească acordată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Mănăstirea de la Ulmu, Ialoveni, este singura mănăstire din Basarabia, care o are ca ocrotitoare spirituală pe Sfânta Teodora de la Sihla, potrivit Biroului de presă al Mitropoliei Basarabiei.

Comentarii Facebook


Știri recente

IPS Nifon a vorbit în Comisia Europeană despre modul în care Biserica a ajutat milioane de refugiați ucraineni

Înaltpreasfințitul Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și exarh patriarhal, a participat vineri la Bruxelles la întâlnirea reprezentanților Bisericilor și organizațiilor religioase cu liderii europeni în care a evidențiat implicarea Bisericii în ajutorarea refugiaților ucraineni.…