„Sfânta Muceniţă Pelaghia” cinstită în Parohia Ortodoxă Montecatini Terme, Italia

Sfânta Muceniţă Pelaghia a fost cinstită duminică, 8 mai 2016, de peste 300 de persoane în Parohia Ortodoxă Montecatini Terme, Protopopiatul Toscana, Episcopia Italiei. Un moment cu totul aparte a constat în săvârşirea unei slujbe de Te Deum pentru Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, care a aniversat duminică, opt ani de la întronizarea  în scaunul episcopal al Italiei. Cântarile „Pre Stăpânul” şi „La mulţi ani” au fost intonate de preotul paroh şi de credincioşii prezenţi, arătând astfel dragostea şi ascultarea pe care comunitatea o au pentru ierarhul lor. Programul liturgic a cuprins apoi Slujba Parastasului.

În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, preotul paroh Matei Tulan a vorbit despre viaţa Sfintei Pelaghia, despre semnificaţiile Duminicii a II-a după Paşti şi despre importanţa zilei de 8 mai, când Dumnezeu a dăruit românilor din Italia un păstor duhovnicesc în persoana Preasfinţitului Părinte Siluan.

„Am arătat în cuvântul adresat cât de important este ca preotul să fie sprijinit, să fie încurajat şi povăţuit de ierarhul lui. Parohia noastră s-a bucurat de o atenţie deosebită din partea Preasfinţitului Părinte Siluan, pentru care am înălţat rugăciuni pentru sănătate şi pentru arhipăstorire îndelungată. Credincioşii aşteaptă cu multă emoţie în suflet ca PS Siluan să slujească în biserica noastră, acesta fiind şi motivul pentru care sunt alături în demersurile pentru cumpărarea spaţiului unde oficiem în prezent sfintele slujbe”, a apreciat preotul paroh Matei Tulan.

Ziua de serbare a hramului este marcată atât în ziua de 4 mai, cât şi în cea mai apropiată duminică.

 „Întrucât majoritatea oamenilor lucrează şi nu pot fi prezenţi la slujbe în timpul săptămânii, s-a îndătinat ca hramul să fie marcat în una dintre duminicile din preajma zilei de 4 mai. Cu multe zile înainte de ziua de 8 mai, enoriaşii din Montecatini Terme s-au pregătit pentru a-i primi pe fraţiilor întru credinţă şi limbă. Românii din această parte a Italiei, cunoscuţi pentru hărnicia şi dărnicia lor, dar mai ales pentru dragostea pe care o manifestă pentru Biserica lui Hristos, unde îşi pregătesc sufletele pentru mântuire, s-au adunat în jurul preotului paroh Matei Tulan, pentru a organiza un hram de suflet pentru toată lumea”, afirmă Constantin Ciofu de la Biroul de Presă al Eparhiei.

Programul liturgic a fost urmat de o agapă frăţească, după cum subliniază Constantin Ciofu, redactor Ziarul Lumina.

Comentarii Facebook


Știri recente