În Sinaxarul Bisericii noastre este consemnată la data de 7 iulie, ziua martiriului Sfintei Chiriachi. O sfântă martiră pentru credința în Mântuitorul Iisus Hristos care a avut curajul de a înfrunta păgânătatea, întunericul, compromisul, duplicitatea și a pecetlui cu prețul propriei vieți pământești trecătoare, credința în Mântuitorul Hristos.
Poate pentru foarte mulți conaționali, sfânta este puțin cunoscută, însă la Catedrala Episcopală din Huși, de peste 250 de ani, se află un fragment din moaștele sale.
Mai multe informații despre această sfântă găsim pe site-ul episcopiahusilor.ro:
Născută din părinți creștini, în Asia Mică, ca răsplată a rugăciunii lor către Dumnezeu, pentru că a văzut lumina zilei în zi de duminică, a primit numele Chiriachi, substantivul plural desemnând în limba elină, ziua Învierii, ziua care pentru creștini este odihnă și lucrare a celor pentru suflet. Tinerețea și viața ei plină de virtute și dragoste creștină, a dus-o în conflict cu autoritățile păgâne ale Imperiului roman. Întrucât cel mai mare și perfid persecutor al Bisericii, împăratul Dioclețian (284 -305), a pornit o sângeroasă și de neimaginat luptă împotriva ei, mulți creștini primind cununa nepieritoare a martirajului, și Sfânta Chiriachi, pentru credința în Domnul cel mort și înviat, s-a învrednicit de a se socoti împreună cu cei ce „și-au spălat hainele lor și care stau neîncetat slujind și bucurându-se de slava cea cerească” (Apoc.7, 14-17).
Martiriul sfintei ne arată puterea credinței și biruința ei. O tânără își asumă curajul, și în fața autorităților păgâne, mărturisește curajoasă că aparține lui Hristos, că este creștină, că viața această pământească și favorurile trecătoare și înșelătoare, nu pot fi niciodată comparate cu dobândirea vieții veșnice, pe care o dăruiește Mântuitorul Hristos tuturor celor ce cred în El, și-L mărturisesc. Sfârșitul vieții ei a întors mulți păgâni, cerând să devină creștini. Și astfel, o lumină ce strălucea pe acest pământ, a luat în ceruri și alte lumini care nu încetează a străluci de-a lungul veacurilor. Aceasta, în câteva cuvinte despre viața sfintei mare martire a lui Hristos, fericita Chiriachi.
O împrejurare fericită
La Catedrala Episcopală din Huși, se află mâna dreaptă a acestei sfinte care în fiecare zi răspândește mireasmă ce îndeamnă la revenirea în sine, la apropiere și împăcare cu Dumnezeu a tuturor celor care caută odihna și liniștea sufletească, într-o lume foarte zbuciumată și bulversată.
În perioada anilor 1781-1791, a păstorit scaunul episcopal, vrednicul transilvănean de origine, Iacov Stamati, care a zidit actualul palat Episcopal, dar care a primit și parte din sfintele moaște ale Sfintei Chiriachi.
Spre sfârșitul secolului XVIII, o parte din moaștele Sfintei Chirachi, respectiv mâna dreaptă, se află în posesia arhimandritului Meletie Ghica, călugăr și viețuitor al Marei Lavre din Muntele Athos.
Mai înainte fusese stareț al unei mănăstiri din Bucovina, după anul 1774, când această parte de țară a fost încorporată în Imperiul austro-ungar, pleacă și se stabilește la Muntele Athos. Nu știm de unde a intrat în posesia sfintelor moaște, însă într-un testament scris de propria mână, amintește de existența lor, pe care, în cazul plecării lui din această lume, le lasă Mănăstirii Marea Lavră din Muntele Athos.
În viața lui a intervenit o suferință pe când se afla în cetatea Smirna din Asia Mică și neavând mijloace financiare de tratament, scrie episcopului Hușilor, Iacov, propunându-i să-i ofere o sumă de bani, în schimb urmând să primească pentru Catedrala Episcopală din Huși, sfintele moaște. Acesta primește bucuros propunerea arhimandritului Meletie Ghica, făgăduindu-i cele cerute în schimbul primirii sfintelor moaște. În arhiva Episcopiei, s-a păstrat următoarea însemnare: „prin această de față iscălită scrisoare se face cunoscut că pentru suma de 100 de lei, am dat mâna Sfintelor moaște a Sfintei Chiriachi, iubitorului de Dumnezeu, episcopul Hușilor, kir Iacov, și am luat de la Preasfinția Sa banii, dăruindu-i în mâinile sale în ziua de 1 iunie, 1787 sfintele moaște”.
O astfel de împrejurare fericită a făcut ca o parte din sfintele moaște ale Sfintei Chiriachi să fie adăpostite în Catedrala Episcopală. La început, sfintele moaște erau așezate într-o cutie de lemn de chiparos, după care episcopul Iacov a confecționat un chivot de argint poleit cu aur în care a așezat odorul acesta de neprețuit.
Sfințenia nu anihilează firescul, ci întregește ceea ce lipsește
În ziua de 7 iulie a fiecărui an când se cinstește Sfânta, mulțime de credincioși veneau mai ales de dincolo de Prut să cinstească după vrednicie pe Sfânta Chiriachi, să se atingă de ea, să se vindece de bolile și suferințele lor, să mulțumească pentru darurile primite de la Dumnezeu.
Pentru o lume bazată în mare parte pe profit și interese materiale, sfinții, prin sfintele lor moaște, mărturisesc prezența și lucrarea lui Dumnezeu în această lume, care deși este supusă păcatului nu este distrusă total, ci este chemată la sfințenie. Sfințenia nu anihilează firescul, normalul, ci întregește, completează și reface ceea ce lipsește. Niciun sfânt nu s-a prezentat ca purtător de lucruri suprafirești, ci în răbdare a mărturisit credința, a apărat-o uneori cu prețul vieții, dar a și sădit-o prin faptele lui în sufletele și inima multor generații.
Sfânta Chiriachi prin credința ei este dascăl și îndrumător către ceruri.
Deși tânără, slabă, lipsită de forță fizică, puterea credinței i-a dat curajul mărturisirii, într-un timp al persecuțiilor și încercărilor.
Pentru un timp scurt și efemer în fața persecutorilor și a celor însetați de sânge nevinovat, totul s-a părut de învins, însă prin lucrarea Duhului celui sfânt care a rodit în inima Sfintei Chiriachi, numele și viața ei au devenit prilej de tărie în credință, putere a mărturisirii și curaj chiar și în fața morții trupești.
În fiecare an la 7 iulie, când sărbătorim ziua martiriului Sfintei Chiriachi, se face o procesiune cu sfintele ei moaște, astfel reluându-se firul întrerupt de cei 50 de ani, de dictatură comunistă, când Episcopia a fost desființată, ziua sfintei fiind trecută sub tăcere.
Martiriul Episcopiei Hușilor, coincide cu viața Sfintei Chiriachi, care din secolul al XVIII-lea a devenit ocrotitoarea ei înaintea lui Dumnezeu.
Biruința martiriului o observăm mereu, în ciuda dificultăților tot mai directe provocate de oameni necredincioși, pătimași, lipsiți de latura umană și tot mai ignoranți în viața duhovicească.
Sfinții martiri prin credința și viața lor, prin curajul și puterea mărturisirii au devenit casnici ai lui Dumnezeu, izvorul vieții și al biruinței. Cinstindu-i pe ei, recunoaștem puterea și lucrarea lui Dumnezeu în viața noastră, precum și măsura dragostei Lui față de noi, căci „minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi”.
