Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina sărbătorită la Mănăstirea Comana

În ziua sărbătoririi Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, 25 noiembrie 2015, Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească în biserica Mănăstirii Comana care şi-a prăznuit ocrotitoarea, după cum informează site-ul oficial al Eparhiei.

Cu această ocazie, credincioşii prezenţi au avut posibilitatea să se închine la fragmente din moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, păstrate în biserica mănăstirii. Totodată, racla care adăposteşte sfintele odoare a fost purtată într-o procesiune în cadrul căreia a fost înconjurată biserica mănăstirii, ocazie cu care au fost rostite ectenii la cele patru popasuri.

În cuvântul de învăţătură, adresat numeroşilor credincioşi prezenţi, Preasfinţia Sa a vorbit despre viaţa şi suferinţele Sfintei Ecaterina, subliniind totodată dimensiunea sacramentală a martiriului care reprezintă mărturisirea credinţei în viaţa Bisericii. De asemenea, Preasfinţia Sa a mai arătat faptul că darul sfinţeniei pe care Dumnezeu îl face oamenilor care Îl iubesc este plinătatea tuturor în Duhul Sfânt, este umplere a persoanei umane cu Duhul Sfânt care plineşte prin harul Său persoana sfântului până la treapta desăvârşirii.

În cadrul Sfintei Liturghii, Chiriarhul a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Buga Marius pe seama Catedralei Episcopale din Giurgiu.

La final, a oferit Părintelui Arhim. Mihail Muscariu, starețul mănăstirii, mai multe volume de cărți teologice pentru biblioteca Mănăstirii Comana, iar credincioşilor prezenţi le-a dăruit iconiţe cu chipul Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina și Pastorala Nașterii Domnului.

Comentarii Facebook


Știri recente