Sfânta Lumină la Patriarhie

Lumina Sfântă de la Biserica Sfântului Mormânt a ajuns astăzi, 19 aprilie 2014, în București, adusă de o delegație a Patriarhiei Române, pe aeroportul Henri Coandă, în jurul orei 20:30. Apoi, Sfânta Lumină, purtată de Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a fost întâmpinată la Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Aici a fost săvârșită slujba Trisaghionului de soborul de slujitori ai Catedralei.

Cu acest prilej, Patriarhul României, în cuvântul Său, a arătat că Sfânta Lumină este un dar de la Dumnezeu pentru credincioși. „Mulțumim Bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit să primim și anul acesta Lumina Sfântă de la Mormântul Învierii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Această Lumină Sfântă a fost dusă în diferite țări, cu peste 150 de avioane, fapt care a și explicat întârzierea venirii Luminii în România pentru că la Aeroportul din Tel Aviv s-a așteptat mai mult decât de obicei. Acest fapt al primirii Luminii este în primul rând un dar de la Dumnezeu, o mare binecuvântare a lui Hristos cel Înviat din morți care cu strălucirea Dumnezeirii Sale a luminat iadul și mormântul și a umplut cerurile de lumină încât în noaptea de Paști cântăm Iată acum toate s-au umplut de lumină și cerul și pământul și cele de sub pământ. Acest dar și această binecuvântare de la Dumnezeu arată iubirea milostivă a lui Hristos din Ceruri. El este în Ceruri, dar în același timp este în inimile celor care caută Împărăția Cerurilor, de aceea a zis El: Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru. Deci, această Lumină se primește cu bucurie, cu credință și cu speranța ca ea este arvuna luminii din Împărăția Cerurilor ca binecuvântare a Preasfintei Treimi pentru noi. Mulțumim Preasfințiților Episcopi Vicari, Preasfințitului Părinte Varsanufie Prahoveanul care de șase ani a condus delegația Patriarhiei Române la Sfântul Mormânt și anul acesta a fost inclus în delegație și Preasfințitul Părinte Episcop Vicar Patriarhal Varlaam Ploieșteanul. De asemenea, a fost prezent și Preacuviosul Părinte Arhimandrit Paisie Teodorescu, Consilier Patriarhal și secretar la Cabinetul Patriarhal. Mulțumim și celor care ne-au ajutat din punct de vedere material ca această lumină să poată veni la noi să aducă bucurie nu numai în Eparhia noastră, ci așa cum s-a văzut, au venit reprezentanți ai multor Eparhii din țară și au luat această lumină la aeroportul Henri Coandă din București de unde au plecat trei avioane spre Moldova, Transilvania și Banat. Ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne dăruiască lumina învierii Sale toată viața noastră ca această lumină să fie arvuna Împărăției Cerurilor în fiecare zi pentru noi spre slava Preasfintei Treimi și spre a noastră mântuire”, a spus Preafericirea Sa.

Lumina Sfântă va fi oferită la slujba de Înviere (orele 24.00) de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel clerului și credincioșilor prezenți la Catedrala Patriarhală.

Comentarii Facebook


Știri recente