Sfânta Liturghie arhierească la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi de la Gruiul Lupului, jud. Vâlcea

Obștea Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” – Gruiul Lupului, din localitatea vâlceană Racovița a primit astăzi, 12 ianuarie 2014, în Duminica de după Botezului Domnului, vizita Preasfințitului Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Cu acest prilej, Părintele Ierarh a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi, informează arhiram.ro

În cuvântul de învățătură rostit după Sfânta Evanghelie Preasfințitul Episcop Emilian Lovișteanul a vorbit despre legătura dintre Botezul Domnului, Botezul nostru al creștinilor în numele Sfintei Treimi și Taina Pocăinței. „Taina Botezului și Taina Pocăinței sunt porți de intrare în Împărăția lui Dumnezeu, sunt Tainele prin care primim harul iertării păcatelor și lumina sfințeniei. Hristos Domnul a venit să lumineze pe tot omul care crede în El și primește Botezul creștin. Pentru că Fiul lui Dumnezeu a coborât între oameni, Împărăția Cerurilor o putem dobândi încă din lumea aceasta. Despre Împărăția lui Dumnezeu, Hristos Domnul ne-a vorbit de mai multe ori, iar faptul că El a murit pe Cruce și a înviat, reprezintă dorința lui Dumnezeu ca oamenii să participe la iubirea și viața Preasfintei Treimi”, a spus Preasfințitul Părintele.

La final Părintele Protosinghel Macarie Roman, Starețul Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi”, a mulțumit Preasfințitului Părinte Emilian, pentru binecuvântarea dăruită viețuitorilor tinerei mănăstiri la început de an.

Răspunsurile la strană au fost oferite de către un grup de părinți din cadrul mănăstirii.

Sărbătoarea a adunat la Mănăstirea Gruiul Lupului oficialități locale, stareți și starețe de la mănăstirile vâlcene, preoți și numeroși credincioși din eparhie, dar și din țară.

În după amiaza acestei zile Preasfințitul Emilian Lovișteanul a vizitat Centrul social – filantropic „Renașterea Loviștei” din comuna Racovița, județul Vâlcea.

Mănăstirea cu hramurile „Sfinții Trei Ierarhi” și „Sfântul Gherasim cel Nou” – Gruiul Lupului este situată în pitoreasca Țară a Loviștei, la altitudinea de 700 m, comuna Racovița, județul Vâlcea.

Piatra de temelie s-a pus la data de 9 august 2009 de către Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului și Părintele Stareț Macarie Roman. Ctitorii mănăstirii sunt Preot Ioan Comăneci cu familia, împreună cu sponsorii principali Frank Timiș și Rareș Țicra.

Biserica este în formă de cruce bizantină, având turnul cu 12 laturi și continuat pe rotund, cu o cruce de 9 m înălțime. Este o biserică monumentală, încadrându-se în stilul arhitectural al Eparhiei Râmnicului, alături de Mănăstirea Cozia. Planul și arhitectura mănăstirii au fost realizate de Părintele Ioan Comăneci.

Dat fiind faptul că mănăstirea se află situată la confluența dintre provinciile istorice Țara Românească și Ardeal, aici vin de hram și sărbători credincioși și pelerini atât din Oltenia cât și din Transilvania.

La data de 2 octombrie 2010, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Gherasim și Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, împreună cu un sobor de peste 70 de preoți și diaconi au oficiat Sfânta Liturghie și slujba de târnosire a Mănăstirii Gruiul Lupului. Mănăstirea are în prezent 25 de viețuitori.

Comentarii Facebook


Știri recente