Sfânta Euharistie – lumina vieții creștine la Cisnădie

În cadrul concursului național de proiecte „Sfânta Euharistie – lumina vieții creștine”, organizat de către Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române în 2014 – Anul omagial euharistic, adresat copiilor și tinerilor din grupele de cateheză ale parohiilor din țară, cei peste 40 de copii ai centrului Parohiei Cisnădie II au desfășurat proiectul „Bucuria de a dărui și de a te dărui”, informează „Ziarul Lumina”.

Copiii din Parohia Cisnădie II, Protopopiatul Sibiu, implicați în programul catehetic „Hristos împărtășit copiilor”, au desfășurat proiectul „Bucuria de a dărui și de a te dărui”. Beneficiarii au fost copiii comunității parohiale și familiile acestora, precum și credincioși bolnavi sau bătrâni care nu mai pot participa la slujbele Bisericii, dar doresc să se împărtășească cu Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos.

Printre obiectivele proiectului s-au numărat: susținerea și promovarea învățăturii de credință ortodoxă despre Taina Sfintei Spovedanii și a Sfintei Euharistii și aprofundarea practică prin participare și primire a acestor Sfinte Taine, cultivarea bunelor deprinderi în rândul copiilor în privința raportării la membrii comunității aflați în diverse neputințe, adoptarea de măsuri practice pentru ajutorarea și suținerea împărtășirii cu cele două Sfinte Taine a celor bolnavi și neputincioși, implicarea comunității în misiunea de conștientizare a necesității participării integrale a credincioșilor la viața Bisericii prin spovedanie și împărtășanie.

Cateheze, tradiții și vizite

Copiii implicați în proiect au confecționat, sub coordonarea prof. drd. Camelia Nicoleta Iacob peste 400 de obiecte (felicitări, ornamente, tablouri etc.) care au fost puse la vânzare în cadrul unei expoziții ce a fost vernisată la Biserica „Sfânta Treime” din Cisnădie pe parcursul desfășurării acestui proiect.

Totodată, pe lângă catehezele despre Taina Sfintei Spovedanii și Taina Sfintei Euharistii, copiii, alături de mămici, au creat și pregătit diverse rețete de post cu specific local. Astfel, s-au promovat câteva dintre tradițiile culinare autohtone, în special dulciuri. Produsele au fost apreciate și cumpărate de către credincioși, iar fondurile au fost alocate sprijinirii proiectului educativ și social-filantropic.

Sumele colectate au fost folosite pentru a cumpăra alimente, medicamente și alte daruri pentru membrii comunității din cadrul grupului țintă. Aceste cumpărături au fost realizate de către copiii ce susțin proiectul „Bucuria de a dărui și de a te dărui”, sub coordonarea parohului, în zilele de 11 și 12 martie 2014.

În zilele de 15 și 17 martie 2014 s-au făcut vizite în casele credincioșilor din cadrul grupului țintă care au fost spovediți și împărtășiți de către paroh și cărora li s-au dăruit alimente și medicamente, de către copii.

Totodată, cu banii obținuți s-au confecționat pliante cu citate din Sfinții Părinți despre Sfintele Taine ale Spovedaniei și Euharistiei ce s-au împărțit tuturor credincioșilor în vederea conștientizării nevoii de a participa și primi Sfânta Euharistie.


Știri recente