Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a oficiat duminică, Sfânta Liturghie la Catedrala din Roman în ziua hramului acesteia, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva.
Împreună cu ierarhul au slujit mai mulți ieromonahi și stareți ai mănăstirilor din cuprinsul eparhiei, informează Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.
În omilia sa, Ierarhul a vorbit despre exemplul Sfintei Cuvioase „prăznuită ca model de viețuire a creștinilor într-o societatea ce devine din ce în ce mai desacralizată”.
„Într-o lume în care descreştinarea a devenit program de acţiune şi în care se vorbeşte tot mai deschis şi mai des de păşirea într-o eră post-creştină, Sfânta Cuvioasă Parascheva adună an de an la racla sa de la Iaşi, în ziua de 14 octombrie, sute de mii de pelerini, a precizat Înaltpreasfinția Sa.
Ierarhul a subliniat că „Bisericile ortodoxe răspândite astăzi pe toată faţa pământului mărturisesc credinţa neclintită în puterea dată Sfintei Cuvioase Parascheva de a arăta prin minunile sale că minunea este în ordinea divină a lumii tot atât de reală ca legea gravitaţiei”.
În Moldova, receptarea liturgică şi formele de venerare închinate Cuvioasei sunt atât de intens prezente în viaţa creştinilor, încât, între sfinţi, doar cultul închinat Maicii Domnului ocupă un loc mai important.
„Inima credincioșilor din această zona a Moldovei bate în ritm cu inima lui Iisus Hristos”, a mărturisit Înaltpreasfinția Sa.
La fina ierarhul a adresat o mulțumire către toți credincioșii:
„Iubiți credincioși vă mulțumim pentru toată dragostea voastră și pentru tot atașamentul pe care îl aveți față de sfânta noastră Ortodoxie, față de toate aceste tradiții care împodobesc credința noastră străbună”.
În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Todirașc Ionuț a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei Oțelești, din Protopopiatul Bacău, iar părintele Dorotei Mazilu a fost hirotesit în treapta de protosighel pe seama Catedralei din Roman.
În continuare, Arhiepiscopul Ioachim, alături de cler și credincioși a mers în procesiune în jurul catedralei.
Foto credit:Arhiepiscopia Romanului și Bacăului