Sf. Proroc Ilie Tesviteanul sărbătorit în Episcopia Caransebeşului

Cel de-al doilea hram al Catedralei episcopale din Caransebeş este sărbătoarea Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul din 20 iulie. Pe lângă hramul tradițional Învierea Domnului acest locaş bisericesc reprezentativ pentru Banatul de munte, a primit la data de 12 septembrie 2010, prin binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ca ocrotitor pe Sfântul Ilie. Astfel, la sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul numeroși credincioși caransebeșeni, dar și din împrejurimi, au fost prezenți în Catedrala Episcopală din Caransebeș, după cum ne-au precizat Diac. Pavel Canea și Darius Herea.

Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi a săvârșit Sfânta Liturghie, în cadrul căreia Ierarhul a hirotonit preot pe diaconul Adrian Staicu pe seama parohiei Bogâltin din Protopopiatul Băile-Herculane. Cântarea la strană a fost înfrumusețată de Corul Catedralei Episcopale, dirijat de părintele profesor Gheorghe Tistu.

Tot la această sărbătoare mai multe așezăminte monahale din cuprinsul Episcopiei Caransebeșului și-au serbat hramul. Astfel că, încă din ajunul cinstirii Sfântului Proroc Ilie, Preasfințitul Părinte Lucian, alături de Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului au poposit în mijlocul obștii monahale și a credincioșilor de la Mănăstirea Sfântul Ilie de la Izvor – Vasiova. Cu acest prilej, cei doi ierarhi înconjurați de un numeros sobor de preoți și diaconi au săvârșit în altarul de vară al mănăstirii slujba Vecerniei și a Litiei. La slujbă au participat autorități centrale, județene și locale precum și un număr impresionant de credincioși din întreg Banatul. Credincioșii Mănăstirii Sfântul Ilie de la Izvor – Bocșa Vasiova, s-au bucurat în ziua hramului de Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul.

Comentarii Facebook


Știri recente