Sf. Mc. Ioan cel Nou de la Suceava ne învață să rămânem statornici în credință, spune PS Veniamin

Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava a fost pomenit luni, de ziua sa, la Mănăstirea „Sfânta Treime” din localitatea Roșu, Republica Moldova.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud. El a vorbit în predica sa despre viaţa sfântului amintit care din 2018 este unul dintre ocrotitorii eparhiei.

Ierarhul a reamintit apoi faptul că în toamna anului 2019 Eparhia a primit un fragment din moaştele Sfântului Ioan cel Nou oferit de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Pimen al Sucevei și Rădăuților.

„Ne bucurăm foarte mult că Dumnezeu a rânduit ca să avem un fragment din Sfintele moaște și aș vrea ca în fiecare an în ziua pomenirii Sfântului Ioan cel Nou să ne adunăm aici în biserică în rugăciune pentru ca să Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru binefacerile care s-au revărsat asupra Bisericii noastre și în același timp să-l chemăm pe Sfântul Ioan să fie ocrotitorul și povățuitor nostru”.

„Așa cum a știut să apere dreapta credință, în ciuda provocărilor venite din partea necredincioșilor, fie că erau latini, fie că erau de altă credință, să rămână statornic, el ne învață și ne întărește și pe noi în fața provocărilor lumii contemporane, să rămânem statornici în credință și demni mărturisitori ai adevărului”, a spus Preasfinţia Sa.

Credincioşii prezenți au avut posibilitatea de a se închina moaștelor Sfântului Ioan cel Nou, serbat luni în conformitate cu calendarul iulian nerevizuit.

Foto credit: Facebook / Episcopia Basarabiei de Sud

Comentarii Facebook


Știri recente