Eparhii, Patriarhia Română

Sf. Doctori Cosma și Damian din Roma cinstiți la Tulcea

basilica.ro
Sf. Doctori Cosma și Damian din Roma cinstiți la Tulcea

Noua biserică Sf. Trei Ierarhi din Tulcea și-a serbat marți, 1 iulie 2014, cel de al doilea hram închinat „Sf. Doctori fără de arginți Cosma și Damian din Roma”. Sf. Liturghie a fost oficiată de către Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi în prezența unui număr mare de credincioși.

Cu acest prilej, potrivit episcopiatulcii.ro, Preasfinția Sa a ținut un cuvânt de învățătură explicând celor prezenți pericopa evanghelică a zilei cu referire directă la misiunea filantropică a Sfinților Doctori fără de arginți Cosma și Damian, misiune ce se prelungește până azi prin lucrarea sfințitoare și opera socială a Bisericii lui Hristos.

La sfârșitul Sfintei Liturghii a fost săvârșită o slujbă de pomenire a ctitorilor și binefăcătorilor acestui sfânt lăcaș a cărei piatră de temelie a fost așeazată în anul 2008 și care anul trecut a fost binecuvântată pentru săvârșirea sfintelor slujbe.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5