Sf. Atanasie și Chiril sunt model de arhiereu, de preot, de călugăr și de credincios – Mitropolitul Teofan

Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei a evidențiat sâmbătă de hramul mănăstirii ieșene Copou modelul de viețuire creștină pe care Sfinții Ierarhi Atanasie și Chiril l-au lăsat urmașilor, informează Doxologia.ro.

„Ne amintim de Sfinții Ierarhi Atanasie și Chiril tocmai pentru că suntem chemați să cunoaștem, să trăim și să mărturisim același adevăr pe care ei l-au cunoscut, l-au trăit și l-au mărturisit”.

„Ei sunt model de păstor, de arhiereu, de preot, de călugăr, de credincios și, deși au avut parte de foarte multe împotriviri, niciunul nu s-a clătinat în fața dreptei credințe, aceștia au mărturisit-o cu mult curaj”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

Urmând exemplul oferit de Sfinții Ierarhi Atanasie și Chiril, a menționat Mitropolitul Teofan, vom putea „înțelege taina credinței, pentru a o trăi cât mai adânc și pentru a o mărturisi celor din jur”.

Credincioșii prezenți au avut bucuria de a cinsit moaștele Sfinților Atanasie și Chiril din patrimoniul spiritual al așezământului monahal.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de obștea de maici a mănăstirii.

Istoricul Mănăstirii Copou

În anul 1638, conform pisaniei, voievodul Vasile Lupu a ctitorit o biserică de piatră.

Sfântul locaș a fost sfințit la 30 aprilie 1638 de Patriarhul Chiril Lukaris al Constantinopolului.

În decembrie 1863, ca urmare a adoptării Legii secularizării averilor mănăstirești, așezământul monahal a fost desființat iar biserica a fost folosită drept biserică de enorie.

Între anii 1983-1986 s-au efectuat lucrări de restaurare și consolidare, iar în 20 aprilie 2001, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a reînființat Mănăstirea „Sfântul Atanasie” din Podgorii – Iași, ca așezământ de maici, aparținând de Mănăstirea Galata.

Foto credit: Doxologia.ro

Comentarii Facebook


Știri recente