Sf. Ap. Aristarh, Pud şi Trofim; Sf. Mc. Crescent

Sfinții Apostoli Aristarh, Pud și Trofim

Sfântul Aristarh, amintit în Faptele Apostolilor (19:29) a fost episcop în Apamia Siriei.

Sfântul Pud, amintit în Epistola a II-a către Timotei  (4:21) a fost senator în Roma. Casa lui a fost folosită ca lăcaș bisericesc.

Sfântul Trofim, amintit în Faptele Apostolilor (20:4) a fost ucis cu sabia împreună cu Pud și Aristarh în anul 65 sau 67 în timpul persecuției împăratului Nero.

Troparul, glas 3:
Sfinţilor Apostoli rugaţi pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

Sfântul Mucenic Crescent

S-a născut și a trăit în orașul Mira Lichiei. La toate întrebările guvernatorului provinciei și la toate îndemnurile de a jertfi zeilor răspundea: „Sunt creștin!”.

În urma chinurilor la care a fost supus a primit a primit moarte martirică.

Troparul, glas 4:
Mucenicul Tău, Doamne, Crescent, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Comentarii Facebook


Știri recente