Șezătoare culturală despre ia vrâncenească | „Ne-au mai rămas câțiva muguri identitari din care trebuie să renaștem”

Asociația Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a organizat duminică o șezătoare culturală despre ia vrâncenească cu participarea etnografului Ion Cherciu, cercetător științific în cadrul Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române.

Şezătoarea  a avut loc în Parohia „Înălțarea Domnului” din cartierul Sud al municipiului Focșani, informează Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei.

Etnograful a făcut referire la „asaltul teribil pe care le suportă cultura și identitatea românească” în epoca consumeristă şi a evidenţiat că „ne-au mai rămas câțiva muguri identitari din care trebuie să renaștem”.

El a vorbit şi despre zona Vrancei pe care a numit-o un „creuzet extraordinar”.

„Cât privește aspectele tradiționale de cultură, etnografii de prestigiu, istorici de artă, toți au recunoscut în tezaurul culturii populare din Vrancea anumite influențe denumite de localnici ca fiind ungurești, moldovenești, muntenești, adică, recunoscându-le ca atare, vrâncenii au conștientizat faptul că ei reprezintă, din toate punctele de vedere, o entitate distinctă în raport cu țările din jur”.

„Cu alte cuvinte (…), aceste specificități de vecinătate, topite în tezaurul de cultură vrânceană, reprezintă o carte de vizită românească general valabilă, indiferent unde ne-am afla”.

„Referitor la cartea de vizită identitară pe care o reprezintă ia vrâncenească, puține zone etnografice din țara noastră au un corpus de modele așa cum are Vrancea”, a spus cercetătorul făcând referire la „Izvoadele vrâncene”, întocmite de Elena Cuparencu, în perioada interbelică.

Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Șezătoarea București și cu Asociația „Platforma civică Împreună” și se înscrie în seria națională a Șezătorilor culturale organizate de aceste entități, având drept scop promovarea activității Șezătorilor locale prin reliefarea rolului important al păstrării motivelor vechi din ia românească, prin transmiterea întocmai a acestora, dar și prin sprijinirea doamnelor pasionate de această activitate.

Foto credit: Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei

Comentarii Facebook


Știri recente