Sesiune de informare cu tema Tu alegi. Drogurile, influență socială și luare de decizii, la Valdemoro – Spania

Duminică 18 mai 2014, Parohia Ortodoxă „Sfinții Mărturisitori Visarion, Sofronie și Oprea” din Valdemoro în colaborare cu Departamentul de Acțiune Socială, Sănătate și Consum din cadrul Primăriei Valdemoro, au organizat o sesiune de informare cu tema „Tu alegi. Drogurile, influență socială și luare de decizii”, după cum ne-a precizat Vanina-Mirela Constantin-Peța, profesor în cadrul Cursului de Limbă, Cultură și Civilizație Românească Valdemoro.

Mediatizarea evenimentului s-a făcut prin intermediul preotului-paroh Dorin Sas, prin Școala Parohială „Sfinții Mărturisitori” din Valdemoro și al al ce predă cursul Limbă, Cultură și Civilizație Românească din localitate prin prof. Vanina-Mirela Constantin-Peța. Date fiind actualitatea și interesul real pentru o astfel de acțiune, au fost invitați să participe familii de enoriași, tineri și reprezentanți ai comunității românești din municipiul Valdemoro.

Evenimentul s-a desfășurat în biserica parohială, după terminarea Sfintei Liturghii. Au participat: d-na Laura Gutiérrez, director al Serviciilor Sociale, psiholog Cecilia Maria Oser și d-na María Isabel Fernández, responsabil pe Probleme de Prevenția, din cadrul Serviciilor Sociale ale Primăriei Valdemoro, care a și susținut prelegerea.

Au fost clarificate concepte precum: definiția drogurilor, substanțe legale și ilegale, consumul continuu, etc. De asemenea, au fost comentate problemele adolescenței și factorii care pot contribui la experimentarea stupefiantelor, fiind date și soluții practice pentru a acționa corect în cazul adolescenților, pornind de la cunoașterea temeinică a motivelor care îi determină să consume droguri. S-a insistat pe menținerea unei legături strânse în familie și a prieteniilor pozitive, pe implicarea părinților în viața copiilor lor prin cunoașterea grupului de prieteni și a influenței pe care aceștia o pot exercita asupra lor.

Conferința a fost dublată simultan și de o expunere în format Power Point în limba română.

S-au mai implicat în organizarea manifestării și câteva tinere, membre ale Grupului de Tineri din parohie: Andreea Bobocea, Cristina Dorobanțu, Ileana Moldovan.

Încă o dată reprezentanții Primăriei Valdemoro și-au demonstrat deschiderea către comunitatea românească, motiv pentru care, la sfârșit, în semn de prețuire, părintele paroh Dorin Sas a oferit în dar fiecărei invitate o icoană cu chipul Maicii Domnului.

După miruire, mulți dintre cei prezenți au mulțumit organizatorilor pentru ajutorul informativ real ce l-au primit pe această cale, exprimându-și dorința de a participare pe viitor la acțiuni similare, considerate a fi extrem de necesare și actuale.

Comentarii Facebook


Știri recente