Serviciul Colportaj București a lansat un call-center cu număr unic pentru comenzi telefonice din toată țara

Serviciul Colportaj al Arhiepiscopiei Bucureștilor are, de la finele lunii martie, un număr unic la care primește comenzi din toată țara: 021 91 84, număr cu tarif normal, apelabil din orice rețea de telefonie mobilă sau fixă.

Numărul este de tip call-center și face legătura atât între departamentele interne ale Serviciului Colportaj București, cât și cu rețeaua de magazine, ateliere și depozite din București sau Prahova.

„Acest call-center coagulează practic 40 de numere de telefon, 40 de adrese de mail care existau până acum în infrastructura Serviciului”, a explicat protos. Joachim Bejenariu, consilier eparhial și directorul Serviciului Colportaj București.

„Aveam absolută nevoie de acest serviciu, care ne este foarte util, întrucât clienții sunau și ne solicitau diferite informații, iar noi trebuia ulterior să-i direcționăm spre unul dintre magazinele noastre, în funcție de solicitare sau de adresa cea mai apropiată de dumnealui.”

„Acest lucru a venit, ca atare, în urma unei necesități și sperăm că am ușurat astfel acest fir comunicațional, spre folosul credincioșilor și binele Bisericii lui Hristos”, a declarat mai spus consilierul eparhial.

Call-center-ul Serviciului Colportaj București are program de relații cu clienții de luni până vineri, intervalul 08:00 – 18:00.

Cei care apelează 021 91 84 în acest orar vor fi preluați de către operator care le va oferi toate informațiile de care au nevoie.

În afara programului, există alternativa adresării unui e-mail la [email protected] sau accesării web site-ului www.colportaj.ro.

Serviciul Colportaj București oferă spre vânzare obiecte și cărți bisericești, atât în București, cât și în județul Prahova – orașele Ploiești și Câmpina, având o rețea de nouă magazine și librării bisericești, patru depozite en-gros, trei ateliere de producție (croitorie, broderie și tâmplărie) și o curățătorie ecologică.

Foto credit: Ziarul Lumina

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente