Serbia: Episcopul Daciei Felix a resfinţit biserica din Mărghita

Preasfinţitul Părinte Ieronim al Daciei Felix a resfinţit joi biserica Parohiei Mărghita din Protopopiatul Vârșeț, Serbia.

Evenimentul a avut loc ziua hramului bisericii, Naşterea Maicii Domnului.

În cuvântul rostit, Episcopul a vorbit despre viaţa Maicii Domnului.

„Fiul lui Dumnezeu Cuvântul era Dumnezeu, Sfânt şi Curat prin Sine Însuşi, dar dintre oameni nimeni nu s-a ridicat la înălţimea şi la curăţenia la care s-a ridicat Fecioara Maria, prin harul lui Dumnezeu şi prin stăruinţa personală”.

„Ea s-a născut asemenea nouă şi a purtat trup asemenea nouă, dar a avut în viaţa ei cea mai înaltă dorinţă: aceea de a sluji pentru totdeauna pe Dumnezeu”, a subliniat Preasfinţia Sa.

Episcopul Daciei Felix a felicitat comunitatea parohială şi pe părintele paroh pentru realizarea lucrărilor executate asupra lăcaşului de cult, după care le-a spus celor prezenţi:

„Vă dorim ca după aceste frumoase realizări materiale să aveţi realizări spirituale cât mai frumoase”.

Foto credit: Episcopia Daciei Felix

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente