Serbarea Grădiniței Sfânta Parascheva, din Buzău

Copiii de la Grădinița „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Buzău au susținut marți, 17 decembrie 2013, tradiționala serbare de Crăciun. Unitatea de învățământ preșcolar funcționează cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, ca structură a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Chesarie Episcopul”. Evenimentul a avut loc în biserica parohială, clădirea instituției fiind ridicată în incinta lăcașului de cult, după cum ne-a transmis Dragoș Olteanu.

Cei mici au învățat colinde, poezii și cântece specifice perioadei Crăciunului, pe care le-au prezentat cu emoție în fața părinților.

Cu această ocazie, preotul paroh, Gheorghe Sava-Popa, a precizat: „În fiecare an, la grădinița noastră, au loc mai multe serbări organizate de doamnele educatoare împreună cu copiii. Astfel, cu prilejul prăznuirii Sfintei Cuvioase Parascheva – patronul spiritual al Parohiei – se organizează prima serbare din an, urmează serbarea în cinstea lui Moș Nicolae, apoi cea de Crăciun, serbarea în cinstea mamei – de 8 martie -, precum și o serbare de Sfintele Paști. Acum, doamnele educatoare s-au preocupat parcă mai mult decât în anii trecuți de serbarea de Crăciun, pregătind împreună cu cei mici colinde tradiționale, poezii închinate mărețului praznic al Nașterii Domnului – sărbătoarea bucuriei pentru cei mari, dar, în mod deosebit, pentru cei mici. În această perioadă, cu toții parcă redevenim copii și suntem mai pătrunși de virtutea iubirii, a dragostei și a bunătății pentru cei din jur, mai ales, bucuria de a face altora bucurie”.

La final, Moș Crăciun a împărțit daruri copiilor.

Comentarii Facebook


Știri recente