Serbarea „E ziua femeii, e ziua ta, mamă” în Parohia ortodoxă română „Sfinții Mărturisitori” – Valdemoro

Sfârșitul lunii februarie și începutul lunii martie este pentru copiii de la cursul de Limbă, Cultură și Civilizație Românească reuniți cu cei de la Școala Parohială Sfinții Mărturisitori din Valdemoro, pe cât de intens, pe atât de emoționant. Aceasta se datorează atelierelor de mărțișoare, la care participă cu mult drag, dar și pregătirilor pentru serbarea de „Ziua Mamei”: cadoul, felicitarea cu gândurile cele mai pozitive, precum și spectacolul „E ziua femeii, e ziua ta, mamă” care a fost dedicat tuturor femeilor, dar mai ales mamelor.

După încheierea Sfintei Liturghii oficiată de părintele paroh Dorin Sas, pe scenă au trecut, pe rând, micii actori, cântăreți, recitatori, emoționați cu toții, dar dornici să-i declare dragostea mamei.

Sceneta „Din viața unei mame”, cu valențe educative referitoare la responsabilitățile fiecărui membru al familiei și edificatoare pentru afirmația marelui Balzac, cum că “inima mamei este un adânc abis la capătul căruia găsești de fiecare dată iertare”, a plăcut tuturor și a primit aplauze îndelungi. De altfel, au fost aplaudați toți cei mari dar și cei mici pentru că au reușit să atingă coarda sensibilă a publicului în general și a mamei în special, deoarece așa cum zicea Sofocle: “mama pentru-al ei copil are scumpe dezmierdări, are inimă cu ochi, are ochi cu sărutări.”

În holul bisericii „Sfinții Mărturisitori Visarion, Sofronie și Oprea” din Valdemoro toți cei prezenți au putut vizita și expoziția dedicată vieții și operei poetului național Mihai Eminescu. Grăitoare pentru influența eminesciană în cultura română, respectiv în pictură, au fost lucrările reprezentative pe tema naturii, realizate de către elevii participanți la curs.

La acest eveniment au fost prezenți și reprezentanți ai autorităților locale: Dl. Angel Marcos Morante, concejal de Participación Ciudadana și Dl Bernardo Campo Monreal care au felicitat pe toate doamnele și domnișoarele prezente, oferindu-le în dar câte o floare.

(Articol realizat de prof. Vanina-Mirela Constantin-Peța)

Comentarii Facebook


Știri recente