Creștinii Ortodocși se află astăzi în Sfânta și Marea Vineri. În această zi retrăim, în chip mistic și liturgic, pătimirile, răstignirirea, moarte și îngroparea Mântuitorului.
„Este tristă, este mare, este sfântă, această zi, când ne spun evangheliștii că de la ceasul al șaselea și până la ceasul al nouălea soarele s-a întunecat, luna nu și-a mai dat lumina ei, pământul s-a cutremurat și catapeteasma templului s-a rupt”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului.
Sfânta și Marea Vineri arată umanitatea Fiului lui Dumnezeu.
Cu privire la această zi, Înaltpreasfințitul Nicolae, Mitropolitul Banatului a spus: „Vinerea cea Mare este momentul care ne aduce mereu aminte de această clipă a morții trupești a Mântuitorului nostru. Iisus nu a fost numai Fiul lui Dumnezeu ci a fost și om. Iată că această zi ne demonstrează umanitatea Mântuitorului Iisus, El fiind răstignit pe cruce și murind pentru noi oamenii. În această zi să ne aducem și noi aminte că vom avea un sfârșit al nostru, dar până se va produce acest sfârșit să ne îmbogățim viața cu fapte bune și bineplăcute lui Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului pentru TRINITAS TV.
Credincioșii vor participa în această seară, la Denia Prohodului Domnului, una dintre cele mai frumoase și tulburătoare slujbe ale Bisericii Ortodoxe.