Elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași au fost vizitați săptămâna trecută de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU).
Vizita a fost una educativă și de prevenție.
„Activitatea a presupus exemplificarea acordării măsurilor de prim ajutor, a modului de comportament ce trebuie adoptat în timpul unui producerii unui incendiu, a unui cutremur și a altor situații de urgență, precum și utilizarea unui stingător”, a declarat pentru Doxologia Pr. Marius Burghelea, directorul departamentului pentru Securitate în muncă, Situaţii de Urgenţă şi Protecţia datelor al Arhiepiscopiei Iașilor.
Momentul a fost unul interactiv, iar elevii și cadrele didactice au manifestat un interes deosebit în deprinderea de noi cunoștințe, a mai spus Pr. Marius Burghelea.
Activitatea s-a desfășurat în baza „Protocolului de prevenire” încheiat între Arhiepiscopia Iașilor și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași. Pr. Dragoș Bahrim, directorul seminarului, a fost alături de elevi și cadrele unității de învățământ la activitatea desfășurată miercuri, 23 martie.
Foto credit: Doxologia





