Șeful Departamentului pentru Românii de Pretutindeni a mulțumit ierarhilor și preoților pentru activitatea din diaspora

Gheorghe-Florin Cârciu, secretar de stat la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, le-a mulțumit ierarhilor și preoților pentru toată activitatea lor de sprijin pentru românii din diaspora și de cultivare a valorilor românești.

Reprezentantul guvernului a participat vineri la Congresul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale (MOREOM).

Vineri, a doua zi a Congresului MOREOM, a început cu Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Iosif la Catedrala „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Madrid, construită de românii din Spania.

A doua zi a congresului MOREOM a debutat vineri, 7 octombrie 2022, cu Sf. Liturghie oficiată de IPS Iosif. Foto: Mitropolia Europei Occidentale și Meridionale

În prima parte a zilei, Părintele Profesor Vasile Mihoc a susținut conferința „Rugăciunea în Noul Testament”, iar în partea a doua a zilei a avut loc atelierul „Discernământul pastoral și mijloace pastorale de cultivare a discernământului credincioșilor prin spovedanie”, susținut de Părintele Profesor Patriciu Vlaicu.

Pe agenda zilei a figurat și Adunarea Mitropolitană. S-au prezentat dările de seamă ale celor trei eparhii din componența mitropoliei, iar reprezentanții Nepsis din Italia, Spania, Franța, Elveția, Anglia și Irlanda au prezentat activitățile din ultimii doi ani.

Doamna preoteasă Alexandra Drăgănicea de la Paris a prezentat un proiect mitropolitan deosebit: Tinerii Cercetași SCOUT din Mitropolia Europei Occidentale și Meridionale (SOEOM).

Cristina Roman (Milea), președinta Nepsis Franța, a participat vineri, 7 octombrie 2022, la Congresul MOREOM. Foto: Mitropolia Europei Occidentale și Meridionale

La final au fost prezentate concluziile celor opt ateliere tematice desfășurate pe parcursul zilei, în care s-au discutat aspecte legate de Anul Omagial și Comemorativ 2022 în Patriarhia Română și despre provocările pastorale actuale din diaspora Europei Occidentale.

Congresului Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale se desfășoară în perioada 6-9 octombrie 2022 la Madrid.

Foto credit: Mitropolia Europei Occidentale și Meridionale

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente