Ședință de constituire a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Craiovei

Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Craiovei s-a întrunit astăzi, 14 iunie 2014, în ședința de constituire pentru mandatul 2014 – 2018. Întrunirea, care a avut loc în sala de festivități a Centrului de restaurare, conservare patrimoniu și vizualizare al Facultății de Teologie din Craiova, a debutat cu o slujbă de Te Deum în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei și a celorlalți membri ai Adunării, a precizat Diacon Gheorghe Cioiu.

În cadrul ședinței, au fost validate mandatele membrilor aleși în cele zece circumscripții electorale din județele Dolj și Gorj, în data de 15 mai 2014. De asemenea, s-a aprobat componența comisiilor de lucru și a secretariatului Adunării, au fost desemnați reprezentanții Arhiepiscopiei Craiovei în Adunarea Națională Bisericească, membrii Consiliului eparhial, ai Consistoriului eparhial și ai Consistoriului monahal.

La final, IPS Irineu a prezentat principalele realizări și obiective pastorale misionare, administrative si culturale ale Eparhiei Craiovei, subliniind importanța misiunii ce revine organismului deliberativ recent ales. ” Credincioșii v-au acordat încrederea lor și v-au investit să faceți parte din organul deliberativ al eparhiei noastre. Un organism ce trebuie să cerceteze, să analizeze problemele Bisericii și să le dea o rezolvare. În felul acesta se asigură coordonarea Bisericii nu numai din punct de vedere ecclesiologic, haric, ci și din punct de vedere administrativ. Pentru că Mântuitorul Iisus Hristos este Cel care cuprinde în Sine pe toți și pe toate, membre ale trupului Său tainic. Și astfel, Biserica se prezintă în lume atât ca organism ecclesial, cât și juridic, canonic”, a precizat IPS Irineu.

Comentarii Facebook


Știri recente