Ședința comună a consiliilor celor două eparhii românești din America

Consiliul diocezan al Episcopiei Ortodoxe Române din America și Consiliul arhidiocezan al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din cele două Americi au avut o ședință comună istorică în data de sâmbătă 21 martie 2009 la Catedrala Sf. Maria din Cleveland. Această ședință s-a ținut în urma hotărârilor de la Congresele din 2008 ale celor două eparhii din America de Nord care și-au exprimat acordul cu privire la continuarea discuțiilor dintre ele. Subiectul principal este posibilitatea unirii celor două eparhii.

Baza continuării discuțiilor o constituie documentul întocmit de către Comisia Mixtă de Dialog intitulat: „Propunere pentru înființarea Mitropoliei Ortodoxe Române din America de Nord”. Comisia Mixtă de Dialog este un grup de lucru înființat de cele două Congrese pentru a explora posibilitatea vindecării diviziunii dintre cele două eparhii care datează de la mijlocul secolului trecut. După ce textul, considerat viabil de către ierarhii celor două eparhii, a fost prezentat Consiliilor, Clericilor și Congreselor eparhiilor respective, Comisia Mixtă de Dialog a continuat să prelucreze Propunerea pentru ca aceasta să reflecte îngrijorările exprimate de membrii forurilor administrative din ambele părți. Propunerea expune principiile eclesiologice care trebuie acceptate de către ambele eparhii pentru formarea unei Mitropolii pe teritoriul Americii de Nord în comuniune cu Biserica Ortodoxă Română. Propunerea urmează sa fie aprobată de cele două Congrese înainte de a fi prezentată Bisericii Ortodoxe Române ca să fie luată în considerare.

La ședința comună ținută sâmbătă, care a fost prezidată de către Înaltpreasfințiții Arhiepiscopi Nathaniel și Nicolae, membrii celor două Consilii au discutat chestiunile fundamentale care stau la baza Propunerii. Printre problemele discutate menționăm: natura autonomiei prevăzută în Propunere; felul în care această unitate promovează eventuala unitate administrativă a tuturor creștinilor ortodocși sub o singură autoritate bisericească în America de Nord; relația viitoarei Mitropolii autonome cu Biserica Ortodoxă Română; necesitatea cercetării reciproce a realităților specifice ambelor părți, dar mai ales modalitatea prin care se poate ajunge la vindecarea spirituală a divizării actuale a Româniilor Ortodocși din America de Nord. Tonul dialogului deschis al întrunirii a fost cordial și informativ, iar participanții au considerat că acest gen de întâlnire a constituit un prim pas necesar și o experiență pozitivă.

Pe lângă Înaltpreasfințiții Arhiepiscopi Nathaniel și Nicolae au fost, de asemenea, prezenți Preasfințitul Episcop Vicar Irineu de la Episcopia Ortodoxă Română din America, membrii celor două Consilii, precum și membrii Comisiei Mixte de Dialog.

Sursa: romarch.org

Comentarii Facebook


Știri recente