Ședință administrativă la Protoieria Gherla 1

În Biserica Parohiei Gherla I cu hramul Intrarea Maicii Domnului în Biserică, preoții Protopopiatului Ortodox Gherla s-au întrunit luni, 8 februarie 2016, în ședință lunară, informează Radio Renaşterea.

Cu acest prilej, în deschiderea evenimentului preoții prezenți au oficiat Acatistul Sfântului Mare Mucenic Haralambie, iar în continuare părintele Iulian Paul Isip, Protoiereul Protopopiatului Ortodox Gherla, a rostit un cuvânt de învățătură în care a încercat să sublinieze faptul că responsabilitățile preoților față de credincioși și față de Dumnezeu nu pot fi împlinite și încununate de un real succes, dacă nu vom conștientiza riscurile celor trei carențe ce macină societatea modernă: inteligența fără cultură, inteligența spre lucruri fără morală și inteligența fără spirit.

Evenimentul l-a avut invitat pe dl Florin Dobocan, revizorul contabil al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care a prezentat preoților prezenți un material intitulat: ”Câțiva pași spre o evidență corectă a gestiunii”.

În finalul întâlnirii au fost dezbătute o seamă de probleme administrative.


Știri recente

Sprijin umanitar pentru comunitatea vulnerabilă din Gaza: Patriarhia Română, cu sprijinul MAE, donează 50.000 euro prin intermediul organizației Samaritan’s Purse

Patriarhia Română și Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță acordarea unui sprijin financiar în valoare de 50.000 de euro, destinat atât comunității creștine din Fâșia Gaza, precum și altor persoane și comunități, aflate într-o situație umanitară…