Se construiește un nou lăcaș de cult la Mănăstirea vâlceană Jgheaburi

La Mănăstirea Jgheaburi din satul vâlcean Piscul Mare se construiește o nouă biserică. Piatra de temelie a fost sfințită sâmbătă de Arhiepiscopul Varsanufie al Râmnicului.

Biserica va avea hramul „Sfântul și Dreptul Lazăr” și va fi capelă pentru noul cimitir al mănăstirii.

Fiecare biserică este „casa lui Dumnezeu și poarta cerului”, a afirmat Arhiepiscopul Varsanufie la slujba la care au participat stareți și a starețe din Eparhia Râmnicului, dar și a numeroși credincioși.

IPS Varsanufie a spus că „așezarea și sfințirea pietrei de temelie pentru un lăcaș de cult reprezintă un moment deosebit, pentru că cerem binecuvântarea și ajutorul lui Dumnezeu în această lucrare sfântă, în care dragostei, credinței și nădejdii alăturăm înțelepciunea, dărnicia și jertfelnicia noastră pentru ricarea unei ‹porți a cerului›”.

„Actul ctitoricesc reprezintă împlinirea poruncii iubirii faţă de Dumnezeu, Care dorește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința Adevărului să vină”.

„Noi dorim și cerem ca Duhul Sfânt să Se sălășluiască între noi și în inima noastră și să ne împărtășească dumnezeieștile Sale daruri, însă pentru aceasta și noi trebuie să avem inima curată și bună și să unim voința cu faptele bineplăcute lui Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfinția Sa.


Prima biserică a Mănăstirii Jgheaburi a fost construită din lemn, în timpul lui Radu Negru, la 1310, și a fost refăcută la 1640, de Mitropolitul Teofil, în timpul lui Matei Basarab. Vezi mai multe în istoricul așezământului monahal.

Foto credit: Arhiepiscopia Râmnicului

Comentarii Facebook


Știri recente