Se construiește o nouă biserică în Ilfov. PS Timotei a sfințit piatra de temelie

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a sfințit duminică piatra de temelie pentru noua biserică ce va fi construită în Cartierul Latin din Bragadiru, județul Ilfov. Noul lăcaș de cult va avea hramul „Sf. Cuv. Parascheva”.

„Ne rugăm așadar Sfintei Parascheva să fie alături de cei care doresc să ridice o nouă biserică. Ne rugăm ca oamenii care vor veni aici să afle mângâiere și ajutor”, a mărturisit PS Timotei în cadrul unui interviu acordat Trinitas TV.

Până la construirea bisericii noi, comunitatea participă la slujbe într-o capelă de lemn.

„Mulțumesc Părintelui Patriarh Daniel pentru încrederea acordată, pentru grija purtată pentru această lucrare pe care acum un an jumate am început-o împreună cu părintele consilier, cu gândul de a găsi o biserică în această zonă a Cartierului Latin”, a spus părintele paroh Alexandru Grigore.

Parohia „Sf. Cuv. Parascheva” a fost înființată în luna decembrie a anului 2022.

Vezi mai multe imagini în Galeria Foto.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene

Comentarii Facebook


Știri recente