Scrisoare irenică la Sărbătoarea Învierii Domnului

La sărbătoarea Învierii Domnului, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat o scrisoare irenică Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Surori:

Bucureşti, Sfintele Paşti 2016

 

„şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim, în toată Iudeea

şi în Samaria şi până la marginea pământului!”

(Fapte 1, 8)

Sanctitatea/Preafericirea Voastră,

Hristos a înviat!

 

La începutul activităţii Sale mesianice, Domnul nostru Iisus Hristos a ales 12 ucenici, pe care i-a îndemnat prin cuvânt, prin exemplu personal şi prin lucrările minunate săvârşite de El să binevestească oamenilor Evanghelia Îm­părăţiei cerurilor, făgăduindu-le totodată că El va fi tainic prezent cu ei în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor (cf. Matei 28, 20).

Dacă după răstignirea şi moartea Mântuitorului Hristos ucenicii Lui erau trişti şi timoraţi, nedumeriţi de cele întâmplate şi se ascundeau de frica iudeilor (cf. Ioan 20, 19), după ce El a înviat din morţi şi S-a arătat lor de mai multe ori, ei au devenit martori şi mărturisitori curajoşi ai Învierii Lui.  Prin aceasta a arătat că Învierea Sa este temelia învierii tuturor oamenilor la sfârşitul veacurilor, în Ziua de Apoi, mărturisită de Sfinţii Apostoli ca vestea cea nouă, eveniment unic şi dar exclusiv al lui Dumnezeu pentru umanitate.

De aceea, sărbătoarea Învierii Domnului ne îndeamnă pe fiecare dintre noi să fim mărturisitori şi vestitori ai iubirii milostive a lui Hristos, ai păcii şi bucuriei, într-o lume tot mai confuză şi tristă, confruntată adesea cu dezbinarea şi violenţa, cu sărăcia şi suferinţa, cu boala şi cu multe forme ale morţii fizice şi spirituale. Hristos Cel înviat ne cheamă să aducem prin rugăciune, prin cuvânt şi faptă bună, lumina Învierii Sale în sufletele copiilor orfani, ale bătrânilor singuri, ale bolnavilor neajutoraţi, ale familiilor îndoliate şi dezrădăcinate din cauza războaielor ce afectează multe ţări ale lumii.

Ne rugăm lui Dumnezeu ca Sfânta Sărbătoare a Învierii lui Hristos să Vă dăruiască ani mulţi cu pace şi bucurie, sănătate şi mântuire, cu roade bogate în lucrarea misionară, pastorală şi socială pe care o desfăşuraţi.

 

Cu frăţească dragoste în Hristos Domnul Cel înviat,

 

DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

__________________________

Conform tradiției ortodoxe românești, cu prilejul marilor sărbători ale Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, adresează un mesaj irenic (de pace) Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe Autocefale și Autonome, conducătorilor altor Biserici creștine și ai organizațiilor creștine internaționale.

Comentarii Facebook


Știri recente