Scrieri duhovniceşti şi omilii

La Editura „Basilica” a Patriarhiei Române a apărut volumul 12 din Seria nouă a colecției „Părinți și Scriitori Bisericești”. Volumul cuprinde „Scrieri duhovnicești și omilii” a trei mari nume ale Bisericii din secolul al IV-lea: Sfântul Macarie Egipteanul, Sfântul Grigorie de Nyssa și Sfântul Epifanie de Salamina.

Alături de Sfântul Antonie cel Mare și de Sfântul Pahomie, Sfântul Macarie este socotit unul dintre părinții fondatori ai monahismului, care a lăsat scrierile sale drept hrană duhovnicească, peste veacuri. În volumul de față sunt publicate câteva opere inedite, alături de noi traduceri ale unora mai vechi, tălmăcite anterior în românește.

Sfântul Grigorie de Nyssa, unul dintre marii teologi capadocieni, frate al Sfântului Vasile cel Mare, este prezent în această carte prin două dintre tratatele ascetice: „Despre scopul cel după Dumnezeu și despre viețuirea cea după adevăr” și „Despre feciorie”. Ele constituie astfel adăugiri aproape naturale la scrierile Sfântului Macarie.

Nu în ultimul rând, omiliile Sfântului Epifanie, publicate în acest volum sunt un reper pentru pregătirea duhovnicească necesară înaintea marilor sărbători.

Volumul 12 din Colecția Părinți și Scriitori Bisericești, apărut cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, poate fi achiziționat de la librăriile și magazinele bisericești, precum și de la pangarele locașurilor și așezămintelor monahale din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor.


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…