Școala parohială a comunității românești „Buna Vestire” – München a serbat încheierea anului școlar

Parohia română „Buna Vestire” din München a organizat duminică, după Sfânta Liturghie, festivitatea de încheiere a anului școlar. Copiii din comunitate au prezentat un program artistic și au primit daruri.

Părintele Paroh Alexandru Nan le-a mulțumit persoanelor implicate în activitățile școlii: Anca Ștefan, Alina Lehene, Alpinia Sandu, Otilia Straton, Roxana Budică, Ovidiu Bucșa și diac. Ștefan Umbrărescu, precum și coordonatoarei Școlii de Română, doamna preotesă Daniela Nan.

Copiii și tinerii au primit dulciuri și cărți. Fiindcă multe din activitățile desfășurate sunt legate de România, țara lor de origine, copii au primit cartea 500 de adevăruri uimitoare despre România. Darurile au inclus și câte o Carte de rugăciuni pentru tineri.

Parohia română „Buna Vestire” din München a organizat duminică, 23 iulie 2023, după liturghie, festivitatea de încheiere a primului an în care școala parohială și-a reluat activitatea. Foto: Parohia „Buna Vestire” München

Părintele Alexandru Nan, folosind un text din Sf. Ioan Gură de Aur (†407), a reluat îndemnul adresat părinților și bunicilor, să-și înscrie copiii și nepoții la activitățile Școlii de Română: „Nu încetez a vă ruga cu lacrimi și a vă cere ca, înainte de toate celelalte, să dați copiilor voștri o bună educație. Dacă-ți iubești copilul, arat-o prin educația pe care i-o dai”.

Activitățile Școlii de Română din cadrul Parohiei „Buna Vestire” din München vor fi reluate după vacanța de vară, în luna septembrie.

Parohia română „Buna Vestire” din München a organizat duminică, 23 iulie 2023, după liturghie, festivitatea de încheiere a primului an în care școala parohială și-a reluat activitatea. Foto: Parohia „Buna Vestire” München

„Școala de Română” a Parohiei „Buna Vestire” din München a fost înființată de Părintele Simion Felecan, ctitorul bisericii „Sf. Maria” din München, și reactivată, după pandemie, în noiembrie 2022, odată cu instalarea ca paroh a Părintelui Alexandru Nan.

Din noiembrie 2022 și până în iulie 2023, în cadrul școlii au fost desfășurate mai multe activități, între care amintim doar câteva: mici concerte de Crăciun, Anul Nou, de Ziua Culturii române, de 8 martie etc.

La Școala Parohială în limba română a acestei comunități participă două grupe de copii, pe categorii de vârstă: 3 – 7 ani, respectiv 8 – 13 ani. Copiii fac ore de Religie și Limba română, învață chitară și canto și cântă în cor. De la 14 ani în sus, sunt organizate alte activități pentru tineri, cum ar fi seară de film, mers la patinoar, seminarii și întâlniri.

Parohia română „Buna Vestire” din München a organizat duminică, 23 iulie 2023, după liturghie, festivitatea de încheiere a primului an în care școala parohială și-a reluat activitatea. Foto: Parohia „Buna Vestire” München

Pentru prima dată în existența lor, cele trei Școli de Română care funcționează pe lângă cele trei comunități ortodoxe românești din München vor fi finanțate de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. În ultimii trei ani, numai Școala de Română a Parohiei „Nașterea Domnului” s-a bucurat de această susținere.

Foto credit: Parohia „Buna Vestire” – München

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente