Școala Gimnazială „Matei Basarab” din Pitești a aniversat un sfert de secol de existență. IPS Calinic i-a binecuvântat pe cei prezenţi

În 13 septembrie 2016 Școala Gimnazială Matei Basarab din municipiul Pitești a sărbătorit împlinirea a 25 de ani de existență.

La eveniment au fost prezenţi Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului şi reprezentanţi ai comunității locale: Primăria Municipiului Pitești, Consiliul Local, Consiliul Județean Argeș, Prefectura Județului Argeș, Inspectoratul Școlar Județean Argeș, cadre didactice care au predat în această instituție de-a lungul timpului, foști directori ai școlii și absolvenți.

Festivitatea a fost deschisă de Chiriarhul Eparhiei care a binecuvântat pe cei prezenți și a sfințit icoanele ce urmează a împodobi sălile de clasă. Cu această ocazie, Înaltpreasfinția Sa a oferit copiilor ghiozdane cu rechizite școlare.

De asemenea, a fost dezvelită placa comemorativă ce-i aduce în actualitate pe foștii directori ai școlii și a fost vizitat corpul nou al clădirii și sălile de curs dotate cu mobilier modern.

După-amiază a avut loc o manifestare culturală care a cuprins un simpozion intitulat Matei Basarab personalitate a culturii europene și un moment de bilanț: Școala Gimnazială Matei Basarab – trecut, prezent și perspective, moment în care s-au trecut în revistă evenimentele importante din evoluția școlii

La final, au fost acordate diplome de merit.

Comentarii Facebook


Știri recente