„Școală după școală”: Ce s-a discutat la Consfătuirea profesorilor de religie din București

Consfătuirea anuală a profesorilor de religie și discipline teologice din București a avut loc miercuri la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Capitală.

În cadrul consfătuirii s-a realizat o diagnoză a procesului școlar și a procesului de învă­țământ la nivelul disciplinei Religie pentru anul școlar trecut. De asemenea, s-au discutat perspectivele de viitor fiind luată în considerare noua lege a învățământului preuniversitar, a detaliat pentru Trinitas TV inspectorul școlar Cristian Alexa.

Invitat la eveniment, Conf. univ. dr. Vasile Timiș, Inspector general în cadrul Ministerului Educa­ției, le-a amintit profesorilor de statutul de mentor și ucenic deopotrivă.

„Școală după școală”

„Este bine să nu uităm, în calitate de profesori, că mereu suntem în postura ucenicului în sensul în care mereu mai este ceva de învățat”, a spus Vasile Timiș.

„Am avut o diagnoză a procesului educațional și ne-am oprit asupra reușitelor, împlinirilor și asupra felului în care, așa cum la biserică vorbim despre liturghia după liturghie, putem vorbi și de școala după școală, de religie după religie; lucrul acesta este confirmat prin felul în care copilașii, tinerii acasă vorbesc despre ceea ce se întâmplă la ora de religie și vin cu multe elemente de noutate în familie și între prieteni”.

„Totodată, am parcurs un proces de prognoză, gândindu-ne la noile provocări, la noile legi ale educației, la noile paradigme și căutând conver­gențe și oportunități, dar și punctând anumite divergențe sau nuanțe”, a subliniat Vasile Timiș.

„Înțelegem cu toții că educația religioasă trebuie privită într-o dublă perspectivă: social-educațională, pe de o parte, și soteriologică, adică mântuitoare, pe de altă parte”.

Colaborarea Biserică – Școală

La rândul său, Arhid. lect. dr. Eugen Maftei, consilier eparhial la Sectorul învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a subliniat la consfătuire necesitatea colaborării Biserică – Școală.

„Credem că acest lucru este foarte important în societatea de astăzi, astfel încât ceea ce elevul primește la ora de religie să fie consolidat prin prezența lui în mediul eclesial. Este foarte frumos ca elevii care se regăsesc în clasă să se întâlnească apoi în biserică pentru a lua parte la sfintele slujbe și la diferite activități pe care Biserica le propune: cateheze, meditații, excursii sau pelerinaje și activități artistice”.

Reprezentantul Arhiepiscopiei a făcut referire și la faptul că sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, va fi zi liberă pentru elevii și profesorii din Capitală. Părintele Eugen Maftei a salutat decizia și a îndemnat părinții să profite de ocazie și să meargă cu copiii la biserică.

Foto credit: Ziarul Lumina / Emilian Apostolescu

Comentarii Facebook


Știri recente