Școală duminicală la Biserica Parohiei din Laval, Canada

La Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Laval, Canada, în fiecare duminică au loc cursurile școlii duminicale „Sfânta Maria”. Părintele paroh Ioan Iancu coordonează lucrările de construcție de la noua biserică, ce va fi ridicată în spiritul ortodox românesc, informează Ziarul Lumina.

Școala duminicală și-a început activitatea prin sprijinul credincioșilor din Laval, din dorința de a oferi copiilor un colțișor din ceea ce înseamnă România sau din ceea ce înseamnă a fi român. ‘În fiecare zi de duminică, se organizează școala duminicală ‘Sfânta Maria’, condusă de profesoara Mihaela Iancu. Cadru didactic cu o bogată experiență în domeniul religiei, Mihaela Iancu a predat în România mai bine de 16 ani, atât copiilor preșcolari și celor de la gimnaziu, cât și celor de liceu și școală postliceală. Energia și inițiativele ei fac ca eforturile depuse de fondatorii bisericii noastre să prospere și să dea roade. Ea vine în sprijinul părinților, învățându-i pe copii lucruri noi și importante în viață. Utilizând un sistem interactiv și un limbaj apropiat copiilor, reușește să capteze atenția lor prin poezii, cântece și jocuri în limba română și franceză’, a spus părintele Iancu.

În cadrul ședințelor, copiii își îmbogățesc cunoștințele despre viața spirituală și credința ortodoxă, învață poezii, desenează, se joacă și desfășoară alte activități recreative. În acest fel, ei încep să lege prietenii noi, devin mai sociabili, învață cultura și tradițiile românești, limba română, și pentru toate reușitele lor sunt premiați.

„Românul a fost întotdeauna legat de biserică și tradiție”

În orașul Laval, actualmente sunt peste 7.000 de români veniți din diverse localități ale României. Noua biserică se dorește a fi un mijloc de ajutor în misiunea de evanghelizare începută de Biserica Ortodoxă. ‘Românul a fost întotdeauna legat de la leagăn până la mormânt de biserică și tradiție, iar ideea de a avea o biserică în orașul Laval a prins destul de repede. Biserica noastră trebuie să slujească tuturor în egală măsură, adulților să le punem la dispoziție o biserică în spirit ortodox românesc, cu sfinți pictați care să creeze adevărata atmosferă de rugăciune, și tineretului, care trebuie impresionat, nu prin natura construcției, ci prin unicitatea spiritului ortodox în acest ‘ocean protestant’, și cu care să se mândrească, să-și poată invita și colegii de alte confesiuni la activitățile acestei instituții, și eventual, când vine vremea întemeierii familiilor lor, Biserica Ortodoxă să-și dovedească apelul către soțul neortodox’, a spus părintele paroh.

„Biserica este vatra noastră”

Părintele Iancu își propune să înființeze o sală de cultură cu bibliotecă, să achiziționeze sau închirieze locuri pentru activități sportive și întâlniri sociale, un mic muzeu și săli adecvate pentru predarea cursurilor de religie copiilor. „Știm cu toții că orice mlădiță se modelează la o vârstă foarte fragedă. Iar noi, dacă dorim să creștem o generație tânără în spiritul credinței drept-măritoare, cu cunoștință de Dumnezeu și în frica Sa, atunci trebuie să ne sacrificăm pe noi, aici și acum, ca să putem culege ‘mâine’ roadele duhovnicești. Pentru noi, românii din diaspora, Biserica este vatra noastră unde păstrăm tradițiile strămoșilor noștri, cele religioase, naționale și culturale. Biserica este o adevărată mamă, care ne primește pe toți, ne mângâie pe toți și ne hrănește cu hrana necesară fiecăruia dintre noi, potrivit vârstei și trebuinței fiecăruia”, a mai spus părintele Ioan Iancu.

Comentarii Facebook


Știri recente