Școala din Muzeu – Piscu se înalță în apropierea Capitalei cu ajutorul voluntarilor

„Școala din Muzeu” – Piscu se înalță cu ajutorul voluntarilor în satul Piscu din comuna Ciolpani, județul Ilfov, în apropierea Bucureștilor. Aici va funcționa un muzeu al patrimoniului local și un centru unde se vor desfășura proiecte de educație non-formală pentru copii și adulți. Inițiativa aparține familiei Virgil și Adriana Scripcariu.

Sâmbăta aceasta se va finaliza montarea pavimentului la muzeul-școală. „Sâmbetele trecute s-a făcut treabă excelentă cu implicarea voluntarilor. Avem acoperită deja cu ceramică trei sferturi din suprafață”, au scris organizatorii. „Vă așteptăm cu drag, în intervalul 8-17. Împreună ridicăm Școala din Muzeu-Piscu.”

Inițiativa aparține Școlii de la Piscu, organizație care creat în sat o școală primară acreditată de Ministerul Educației și care desfășoară numeroase proiecte de educație pentru patrimoniu și de conservare a acestuia. Sufletul organizației este familia Scripcariu: sculptorul Virgil și soția sa, Adriana, profesor și istoric de artă.

Adriana Scripcariu și Ivan Patzaichin se uită la exponatele de la al doilea nivel al muzeului. Campionul oferă prânzul pentru voluntari prin restaurantul Ivan Pescar & Scrumbia Bar. Foto: Eugen Dichiseanu

„Cum ar putea arăta educația de mâine? Școala din Muzeu – Piscu ne provoacă să ne conectăm cu ideea unui tip de educație experiențială, care împrietenește tehnologia cu patrimoniul cultural și natural”, scriu inițiatorii pe pagina lor de Facebook.

„Explorăm un mod de învățare care ar putea fi replicat în orice comunitate, ca o posibilă soluție viabilă și durabilă, pentru viitor.”

„Școala din Muzeu” – Piscu își propune să valorifice patrimoniul cultural al satului, singurul din regiune în care mai există meșteri care practică olăritul, un meșteșug tradițional aflat aproape pe cale de dispariție.

Proiectul este gândit pentru a fi deopotrivă:

  • Școală pentru grupuri de elevi localnici, din satele vecine și din București, care vor învăța aici cum pot beneficia din preocuparea pentru patrimoniu și natură
  • Muzeu viu pentru grupuri de vizitatori dornici să cunoască mai îndeaproape meșteșugul tradițional încă păstrat la Piscu, olăritul, dar și felul în care patrimoniul poate deveni un instrument de educație modern
  • Laborator educațional: Centru de pregătire și de inovare în domeniul educației prin patrimoniu, școală de weekend pentru adulți și copii din București și împrejurimi; programe educaționale de o zi
  • Piață pentru cei trei olari care încă mai lucrează astăzi la Piscu și care își vor putea desface marfa; trasee culturale în împrejurimi; Punct de Gastronomie Locală

Acțiunile de voluntariat se desfășoară în cadrul campaniei Școala din Muzeu-Piscu, desfășurată de DC Communication și ca parte din proiectul Casa Lutului, co-finanțat de Ordinul Arhitecților din România.

Pentru voluntariat sau sprijin financiar:

Facebook: Școala de la Piscu
Email: la [email protected]
Asociaţia Gaspar, Baltasar & Melchior
CIF 17996665
IBAN: RO15 BACX 0000 0008 4920 1000
Banca UniCredit Bank

Foto credit: Facebook / Școala de la Piscu

Comentarii Facebook


Știri recente

Patriarhul Daniel participă la Ședinţa solemnă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului consacrată Zilei de 1 Decembrie (LIVE)

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, participă luni seară la Ședinţa solemnă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului consacrată Zilei Naționale a României. Ședința a fost deschisă de Marcel Ciolacu, Președintele Camerei Deputaților. A…