Școala de Vară „Varlaam Mitropolitul”

Copilul învață prin joc, distracție și culoare. Evident, cu repetiție și atenție sporită din partea celor mari. Acestea au fost ideile în jurul cărora s-au derulat majoritatea activităților de la Școala de Vară „Varlaam Mitropolitul”. Copiii au avut la dispoziție subiecte variate, foarte interesante și s-au bucurat de fiecare experiență.

Atelierul experiențial reprezintă o activitate cu conținut educativ și formativ sau, mai simplu spus, „distracție cu sens”. „Scopul atelierelor desfășurate de instituția noastră este acela de a dezvolta în copii dispoziția de a învăța, stima de sine, uimirea, autointerogația, disponibilitatea de a căuta răspunsuri și de a face eforturi și creativitatea. Fiecare dintre ateliere a avut o structură foarte clară, pe care învățătoarele și copiii au parcurs-o împreună pas cu pas”, a explicat Cristina Gheorghe, directorul Fundației „Varlaam Mitropolitul”.

Prima săptămână a fost dedicată sportului, iar cei mici au aflat tot ce s-a putut afla despre tenis. Aproape că nu mai au nici o nelămurire în ceea ce privește termenii – fileu, plasă, rever sunt cuvinte care le-au îmbogățit vocabularul. Ilie Năstase, Simona Halep, Ion Țiriac au fost numele sportivilor care ar putea fi oricând un model pentru oricine. În a doua săptămână, elevii au aflat cât mai multe lucruri despre natură, au vizitat Grădina Botanică, dar și Muzeul Apelor din Fălticeni și Observatorul Astronomic din Suceava. Curiozitate și bucurie au fost cuvintele care au definit excursiile celor mici, pline de amintiri. Ei au notat gânduri, impresii, au compus poezii despre natură, au realizat un ierbar și Jurnalul naturii – o colecție de poezii, proverbe, zicători, impresii despre natură și experiența în natură.

Mai multe informații în Ziarul Lumina.

Comentarii Facebook


Știri recente