Școală de vară la Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Zalău

În perioada 08-12 august 2016, Episcopia Sălajului a organizat, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Petroniu, a doua ediţie a programului socio-educativ Şcoala de vară Porolissum, după cum ne-a precizat Pr. Claudiu Nechita, Consilier social-filantropic al Eparhiei.

Acest program, în care sunt implicaţi 52 de copii cu vârste cuprinse între 6-15 ani, îşi propune să ofere elevilor o alternativă de petrecere a timpului liber, în perioada vacanţei şcolare. În această perioadă se vor derula activităţi diferenţiate pe categorii de vârstă, în vederea dezvoltării unor abilităţi practice, de cunoaştere, artistice şi de socializare, în  spiritul  promovării valorilor moral -creştine.

Spaţiul desfăşurării acestor activităţi este oferit, la fel ca în ediţia anterioară, de Şcoala Generală ,Porolissum din Zalău, locaţie în care, pe lângă atelierele de creaţie şi comunicare propuse copiilor de animatori de tineret, profesori, psihopedagogi şi artişti populari, coordonaţi de doamnele profesoare Ştefania Nechita şi Alina Blaj, se serveşte gratuit masa de prânz pe toată perioada programului.

O mare bucurie şi o vădită emoție le-au fost aduse copiilor, joi, odată cu vizita Preasfinţitului Părinte Petroniu. Acesta le-a vorbit copiilor despre icoana pe sticlă, despre cuminţenie şi frumuseţea sufletească și a mulţumit voluntarilor implicaţi, împărţind tuturor iconiţe şi dulciuri.

Toate creaţiile tinerilor creştini vor fi expuse spre vânzare în biserica Pogorârea Sfântului Duh din Zalău, în vederea obţinerii unui fond din care, la începutul anului şcolar, vor fi ajutaţi  cu rechizite şcolare şi îmbracăminte copiii proveniţi din familii cu venituri reduse.

Comentarii Facebook


Știri recente

O săptămână de post și filantropie: Repere

A cincea săptămână din Postul Mare a fost o nouă săptămână a filantropiei la nivelul Bisericii Ortodoxe Române. Grăuntele de lumină Una dintre cele mai consistente campanii filantropice se desfășoară la Iași. În cadrul proiectului…