Școala de Vară, la Centrul social pentru copii Best Life din Craiova

Centrul social multifuncțional „Best Life” pentru copiii dezavantajați social al Arhiepiscopiei Craiovei deschide o nouă sesiune a Școlii de Vară, după cum ne-a declarat Diac. Gheorghe Cioiu.

Programul activităților din această perioadă include ateliere de pictură, modelaj, colaj, muzică, teatru etc. „Ne-am propus ca și în următoarele luni să îmbinăm activitățile de petrecere a timpului liber cu cele care au în vedere dezvoltarea cunoștințelor generale și lucrul suplimentar pentru materiile școlare. Totodată, în cadrul Școlii de Vară, copiii au început deja să învețe Limba Germană și Limba Franceză, predate de un specialist, vor merge la Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri”, care ne sprijină în activitatea recreativ – educațională, și vor vizita mănăstiri din Oltenia”, a precizat Gabriela Popescu, coordonatorul Centrului social „Best Life”.

În cadrul Școlii de Vară, copiii vor participa la atelierele de modelaj în lut și de creație animăluțe din fetru, care se desfășoară la Muzeul Olteniei din Craiova. „Un alt proiect important pentru noi este implicarea copiilor în redactarea unei reviste a Centrului, care va conține articole pe teme de interes pentru cititori. Printre alte activități derulate amintim vizitarea Grădinii Zoologice, organizarea de jocuri creative, concursuri privind prezentarea unor numere de muzică, dans, mimă, scenete de teatru și alte programe folositoare celor mici. Îi așteptăm în continuare pe copiii care provin din familii cu posibilități financiare precare să ni se alăture în toate aceste proiecte recreativ – educaționale”, a adăugat coordonatorul Centrului „Best Life”. Beneficiarii așezământului social s-au arătat încântați de activitățile Școlii de Vară, apreciindu-le avantajele pentru dezvoltarea cunoștințelor din diverse domenii. „Îmi place foarte mult Limba Germană, am început să învățăm alfabetul și sper să ajung să folosesc formule de adresare. E bine aici pentru că și învățăm și ne jucăm, că petrecem timpul așa cum ne dorim”, a mărturisit Iasmina.

Centrul social multifuncțional „Best Life” pentru copiii dezavantajați social, situat pe strada Deva nr 16, oferă gratuit servicii sociale și educaționale copiilor care provin din familii nevoiașe. Centrul funcționează din anul 2012 și are ca scop prevenirea abandonului școlar și al comportamentului deviant al copiilor proveniți din familii aflate în dificultate, prin scoaterea temporară a acestora din mediul familial precar și introducerea într-un cadru educativ motivant.

Comentarii Facebook


Știri recente