Școala de vară Credința altfel

În perioada 29 iulie – 2 august, s-a desfășurat în stațiunea Băile Herculane prima ediție a școlii de vară „Credința altfel”, organizată de Departamentul de Tineret al Episcopiei Caransebeșului. Au participat 16 tineri și copii cu vârste între 10 și 15 ani, membri ai Centrului de Tineret Reșița Montană, care au fost, în acest fel, recompensați pentru activitățile deosebite pe care le-au derulat de la începutul anului, informează „Ziarul Lumina”.

Inițiativa organizării unei școli de vară a apărut din nevoia de a continua activitățile catehetice desfășurate în cadrul centrului și pe perioada vacanței de vară, dar și pentru a încuraja și pe mai departe tinerii de a participa la activități cu caracter duhovnicesc în Biserică.

Activitățile școlii de vară au fost structurate pe trei direcții: duhovnicești, de formare-învățare și de recreere și divertisment și s-au desfășurat cu binecuvântarea Preasfințitului Lucian, Episcopul Caransebeșului, sub coordonarea directă a reprezentantului Centrului eparhial, pr. Mihai Ciucur, inspector pentru activitățile cu tinerii.

Sfânta Liturghie – centrul preocupărilor duhovnicești

În cadrul activităților duhovnicești, Sfânta Liturghie a constituit elementul central și punctul culminant al zilelor petrecute de copii la Băile Herculane. Participarea lor la Sfânta Liturghie a fost una activă, reală și directă: tinerii s-au împărtășit cu Sfintele Taine și au dat răspunsurile la strană, alături de coordonatori. De asemenea, programul a cuprins rostirea rugăciunilor de dimineață și a celor de seară în comun, în biserica Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului”, precum și participarea la slujba Paraclisului Maicii Domnului, odată cu intrarea în Postul Adormirii Maicii Domnului. Ultima seară petrecută împreună a oferit participanților ocazia de a purta discuții duhovnicești cu coordonatorii școlii de vară pe teme de interes pentru ei. Discuțiile au fost urmate, în mod firesc, de o acțiune comună, copii și coordonatori, în care cu toții s-au spovedit pentru a se pregăti cum se cuvine pentru participarea la Sfânta Liturghie. La toate acestea s-a adăugat încă un element important în viața duhovnicească: postul, pe care copiii l-au înțeles și chiar l-au practicat începând cu ziua de miercuri, 31 iulie.

Lecții interactive sau cum putem cunoaște credința altfel

Deși se află în plină vacanță, pentru tinerii centrului de la Reșița, zilele petrecute la Herculane au constituit și un prilej de învățare prin aprofundarea sau fixarea cunoștințelor religioase dobândite la ora de religie sau la biserică. Prin utilizarea unor metode altfel decât lecțiile clasice, precum proiecții video, prezentări și reprezentări grafice, discuții interactive, întreceri pe echipe, participanții și-au însușit cunoștințe noi și au împărtășit din experiențele lor într-un cadru prietenos și interactiv. Prin folosirea acestor metode s-au putut înțelege noțiuni mai complexe precum Revelația Dumnezeiască și modalitățile ei de transmitere, Sfânta Tradiție și Sfânta Scriptură, crearea lumii ș.a. Cunoștințele acumulate au fost ulterior aplicate în cadrul unor jocuri și concursuri pe echipe.

Un accent deosebit în cadrul activităților formatoare a fost pus pe lucrul în echipă, copiii participând la jocuri și concursuri care au avut rolul să îi conștientizeze de ce e bine să lucreze în echipă, cum se lucrează în echipă și ce calități trebuie să aibă un bun lider.

Relaxare și drumeții în natură

Programul școlii de vară a inclus, pe lângă participarea la sfintele slujbe și activitățile de învățare, și o gamă variată de activități de relaxare și recreere. Pentru că stațiunea de pe Valea Cernei este recunoscută în întreaga lume pentru apele sale termale, participanții nu au pierdut ocazia de a merge la ștrandurile termale, unde s-au relaxat și au petrecut momente frumoase, beneficiind și de o vreme pe măsură. Au avut apoi ocazia să viziteze principalele obiective turistice din stațiune, unii copii fiind pentru prima dată aici. Un moment important în cadrul acestor activități l-a constituit drumeția prin pădurile și pe stâncile Domogledului în ascensiunea spre punctul turistic numit Crucea Albă, care străjuiește stațiunea de la poalele Domogledului. Sus, la cruce, copiii au participat la o lecție și la un concurs de cunoștințe religioase care a avut ca temă prezența lui Dumnezeu în tot ceea ce ne înconjoară și modul cum natura se supune Creatorului de mii de ani, spre deosebire de om, care, uneori, încearcă să strice ceea ce Dumnezeu a creat. Un exemplu evident în acest sens a fost, pentru toți, faptul că zona vizitată face parte din Parcul Național Domogled – Valea Cernei, o arie protejată recunoscută prin specii de floră și faună unice în țară.

Prima ediție a școlii de vară de la Băile Herculane se înscrie în contextul creșterii interesului și importanței pe care Biserica o acordă tinerei generații, misiunea cu tinerii fiind considerată de multe voci o prioritate zero pentru viitorul nostru, al tuturor. „Considerăm că școala de vară «Credința altfel» s-a constituit într-o reușită pentru că a concretizat de o manieră categorică și fără echivoc în inimile celor tineri valori precum comuniunea, dragostea, rugăciunea, frumosul și binele. Putem considera, fără teama de a greși, că programul divers și complex oferit tinerilor în aceste zile se poate constitui într-un exemplu de bună practică în ceea ce privește înțelegerea, dar, mai mult decât atât, în ceea ce privește trăirea în mod autentic a credinței noastre strămoșești de către generația de mâine”, a arătat pr. Mihai Ciucur, inspector pentru activitățile cu tinerii al Episcopiei Caransebeșului.

Jocuri, concursuri și premii

Pentru a stimula și mai mult interesul copiilor și pentru a crește atractivitatea lecțiilor prezentate, copiii au participat pe toată perioada școlii de vară la concursuri pe echipe. Ei au fost împărțiți încă de la început în patru echipe: porumbeii, șoimii, cățelușii și pisicile, creându-se astfel o competiție foarte interesantă și apreciată de copii. Probele de concurs au fost dintre cele mai diverse: de la teste de cunoștințe religioase la concursuri de îndemânare, atenție sau de interpretare a unor cântece. În final, în cadrul festivității de încheiere a școlii de vară, au fost înmânate diplome și premii tuturor participanților, iar echipa porumbeilor, care s-a clasat pe primul loc în competiție, a primit trofeul primei ediții a școlii de vară „Credința altfel”. Au urmat în ordine, echipa șoimilor, cea a pisicilor și cea a cățelușilor, dar, la final, copiii au înțeles că pentru toți aceste zile s-au constituit într-un câștig cert.

Comentarii Facebook


Știri recente