Școala de vară Credința altfel la Băile Herculane

În perioada 29 iulie – 2 august, va avea loc la Băile Herculane prima ediție a școlii de vară „Credința altfel” organizată de Departamentul de Tineret al Episcopiei Caransebeșului. Vor participa 16 copii cu vârste între 10 și 15 ani din municipiul Reșița, membri ai Centrului de tineret Reșița Montană, informează episcopiacaransebesului.ro

Acțiunea are ca scop cunoașterea si însușirea de către participanți a valorilor credinței noastre printr-o altfel de abordare care va da posibilitatea copiilor să-și exprime liber sentimentele și curiozitățile specifice vârstei. În același timp se dorește a fi o alternativă plăcută de petrecere a unor zile de vacanță într-un mediu plăcut atractiv și constructiv.

Activitățile de pe parcursul celor cinci zile vor fi structurate pe trei directii principale, în cadrul unui program zilnic care va axat pe rugăciune, cunoaștere și relaxare. În primul rând copiilor le vor fi prezentate utilizând metode non-formale de învățare, cele mai importante valori ale credinței ortodxe în care un rol important il vor avea prezentările interactive, concursurile și lucrul în echipă. Activitățile cu caracter religios vor avea în prim plan participarea la Sf. Liturghie, spovedirea și împărtășirea cu Sfintele Taine, dar și rostirea în comun a rugăciunilor de dimineață și seară, precum și discutii cu caracter duhovnicesc.

Nu în ultimul rând, copiii vor lua parte la activități de relaxare și divertisment oferite de stațiunea de pe malul Cernei, respectiv drumeții, ștrandurile termale și vizitarea unor obiective turistice din zonă. Proiectul se derulează în colaborare cu Asociația cu caracter social și cultural „Ioan Popasu” din Caransebeș și cu Așezământul monahal „Nașterea Maicii Domnului” din Băile Herculane.

Comentarii Facebook


Știri recente