Școala altfel la Trinitas: 20 de elevi în vizită la Televiziunea și Radioul Patriarhiei Române

Un grup format din 20 de elevi de clasa a 5-a la Școala Gimnazială nr 79 din București au vizitat luni sediile Televiziunii și Radioului Patriarhiei Române.

Activitatea s-a desfășurat în cadrul programului național „Școala altfel”. Elevii au fost întâmpinați de Iulian Andrei Bobârnea, redactorul șef al departamentului social al Trinitas TV.

Grupul de elevi a vizitat redacția televiziunii și a învățat de la reporteri ce presupune munca de teren.

Copii au jucat pe rând rolul de reporter și le-au fost prezentate platourile de filmare a diferitelor emisiuni și aparatura specifică televiziunii.

Elevii au vizitat și studioul Radio Trinitas, văzând cum se înregistrează diferitele emisiuni radiofonice difuzate, precum Atlas Biblic.

Vizita a fost organizată de Gabriel Popescu, Profesor de Religie și dirigintele clasei din toamna acestui an.

Foto credit: Captură Ecran Trinitas TV

Comentarii Facebook


Știri recente