În cadrul programului „Școala altfel”, Parohia Maieru din Protopopiatul Năsăud l-a avut invitat pe dr. Valentin Cosmin Vesa, secretarul eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului. Întâlnirea a avut loc în Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a Parohiei Maieru, informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania.
Invitatul le-a vorbit celor peste 150 de copii și tineri prezenți, de la școala din localitate, despre semnificația Învierii Domnului, precum și despre avantajele și riscurile tinereții, conform celor precizate de parohul Dan Cismaș. Tot în cadrul programului „Școala altfel”, preșcolarii și elevii de la Școala primară Nimigea de Sus, Protopopiatul Năsăud, însoțiți de educatoarea Salvan Floarea și învățătorul Lușcan Ioan, au mers, miercuri, la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitate, unde au fost întâmpinați de parohul Cornel Coprean. Întâlnirea a început cu o rugăciune, iar apoi părintele le-a explicat copiilor semnificația fiecărei zile din Săptămâna Patimilor, pentru ca, la final, să le vorbească despre Sărbătoarea Învierii Domnului. În cadrul activităților cu tinerii întreprinse în Parohia Ortodoxă Nimigea de Sus, copiii, însoțiți de paroh, s-au deplasat joi la Năsăud, unde au avut bucuria de a dărui haine, jucării și dulciuri copiilor de la Centrul de Plasament de tip familial din localitate. „Copiii parohiei au fost foarte receptivi și bucuroși de a participa la această acțiune filantropică și fiecare dintre ei a adus de acasă câte o hăinuță sau jucărie, înțelegând prin aceasta că bucuria de a dărui poate face lumea mai frumoasă”, a spus părintele Cornel Coprean.





