Schitul Pocrov își cinstește joi ctitorul: Sf. Pahomie de la Gledin

Biserica Schitului Pocrov al Mănăstirii Neamţ își cinstește în 14 aprilie ctitorul, pe Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului.

Sărbătoarea coincide cu un moment din istoria aşezământului monastic, întrucât în 14 aprilie 1714 Sfântul Pahomie şi ucenicii lui au început lucrările de construcţie la lăcaşul de cult.

„Din anul 2007, când a fost canonizat Episcopul Pahomie, iubitorul de viață pustnicească, la Schitul Pocrov s-a așezat o frumoasă tradiție de a fi sărbătorit cu aleasă cinstire acest sfânt al neamului nostru. Mulți credinciosi urcă în Poiana Raiului pentru a se împărtăși de liniștea rugăciuni pe care Sfântul Pahomie a lăsat-o moștenire la Pocrov”.

„Cu prilejul acestei sărbători așteptăm cu bucurie preoți și credincioși la Sfânta Liturghie de mâine care va fi săvârșită începând cu ora 09:00”, a declarat Protos. Ambrozie Ghinescu, egumenul schitului Pocrov

Schitul Pocrov este situat în comuna Vânători, la 17 kilometri vest de oraşul Târgu Neamţ şi la 62 km nord de municipiul Piatra Neamţ. Din dreptul Mănăstirii Neamţ până la Pocrov sunt de parcurs patru kilometri.

Foto credit: Doxologia

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente