Șase ani de la recunoașerea Mitropoliei Basarabiei de către autoritățile de stat ale Republicii Moldova

Astăzi, 30 iulie 2008, se împlinesc 6 ani de la recunoașerea Mitropoliei Basarabiei de către autoritățile de stat ale Republicii Moldova.

Amintim că Mitropolia Basarabiei a fost reactivată la 14 septembrie 1992 prin voința clericilor și credincioșilor ortodocși români din R. Moldova. Mitropolia Basarabiei a traversat un deceniu negru, când a fost aruncată în afara legii și supusă unor persecuții metodice și sistematice din partea autorităților statului.

La 30 iulie 2002 Mitropolia Basarabiei a fost admisă în legalitate de către Serviciul de Stat pentru Problemele Cultelor prin ordinul 1651 din 30 iulie 2002, ca urmare a Hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului din 13.12.2001 în dosarul „Mitropolia Basarabiei și alții versus Moldova”.

În anul 2004 Curtea Supremă de Justiție a R. Moldova a recunoscut Mitropolia Basarabiei drept suscesoare canonică, spirituală și istorică a Mitropoliei Basarabiei care a funcționat până în anul 1944.

Mitropolia Basarabiei cuprinde patru eparhii istorice sufragane, recunoscute de către autoritățile R. Moldova. Din 1995 are rangul superior de Exarhat al Plaiurilor cu drept de Jurisdicție extrateritorială.

Cu ocazia împlinirii a 6 ani de la intrare în legalitate a Mitropoliei Basarabiei, Înalt Preasfințitul Petru Păduraru, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, a oficiat un Tedd Deum la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chișinău, după care a depus un buchet de flori la monumentul Binecreddinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, canonizat de către Biserica Otodoxă Română în același an cu reactivarea Mitropoliei Basarabiei.

Biroul de Presă al Mitropoliei Basarabiei

Comunicat 151 / 30.07.2008

Comentarii Facebook


Știri recente