Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi la Patriarhie

Haina cea albă de omăt ce s-a așternut la final de săptămână a împodobit frumoasele lăcașuri ortodoxe. Vă invităm să vedeti articolul nostru în imagini din perioada 23 – 29 ianuarie 2023. Cea mai apreciată…
Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania s-a aflat sâmbătă alături de comunitatea ortodocșilor români din Forlì, Italia, care și-a serbat ocrotitorul, pe Sf. Ier. Grigorie Teologul. Cu această ocazie, ierarhul s-a întâlnit, în cadrul unei ședințe…
Studenții de la Facultatea de Teologie Justinian Patriarhul din București i-au cinstit, de sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, pe sfinții lor ocrotitori la Biserica Sf. Ecaterina, paraclis universitar, 30 ianuarie 2023. Foto credit: Basilica.ro / Mircea…
Episcopul Timotei al Spaniei și Portugaliei a slujit duminică la parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din Aielo de Malferit, care și-a sărbătorit hramul cu anticipație. i-au fpst alături în slujirea Arhidiaconul Spiridon Burlacu, Consilier economic eparhial, Arhimandritul…
Părintele Alexandru Balaban, parohul din Dăeni, județul Tulcea, a botezat sâmbătă cel de al cincilea copil al unei familii locale. Nașă a fost Elena Lazăr, solista Coralei Nihil Sine Deo a parohiei, iar slujba a…